Pygmignon

Zombie

2012-01-10T06:52:00.000-08:00

Se făcea că eram azi cu treaba la Casa de Asigurări de Sănătate Brașov. Intru în biroul cu pricina, dau cu bună ziua că așa am învățat la mine în sat (bine, acolo se dădea cu ciocolom-ul) și ma duc la tanti funcționara cu care aveam eu treburi de împărțit. Începem să ne uităm cu respectiva stimabilă în dosarele unor pacienți pentru a verifica ceva. La pacienții care între timp trecuseră în neființă, cei care s-au ochitat de ort era scris în colțul din dreapta a paginii, cu creionul, " decedat". Nimic neobșnuit sau ieșit din comun până aici. Mai puțin faptul că, din ce țin eu minte de prin copilăria școlărească, obișnuiam să scriu cu creionul atunci când exista posibilitatea să trebuiască să corectez/ șterg ulterior. Acuma...scuzată-mi fie curiozitatea dar ce se putea schimba în starea persoanelor care aveau însemnarea in colțul dreapta sus? Cum ar exista posibilitatea ca doamna funcționară să trebuiască să modifice dosarul defuncftului? Să învie respectivul? Asta mă duce cu gândul la trei posibile cauze ale precauției funcționărești:

1. Respectiva doamnă e amatoare de genul horror și nu se știe când o pun foștii pacienți de-o invazie zombie
2. Deși doamna e angajată a Casei de Asigurări, nimic nu mai e sigur în țara asta. Nici când te duci nu-i sigur că te-ai dus...
3. La câte schimbări se întâmplă în sistemul sanitar nu te mai poți încrede în niciun om, viu sau nu.

Fără număr, fără număr

2011-09-05T12:51:00.000-07:00

România (cel puţin cu numele căci povestea se petrece în Covasna) anului 2011

Se făcea că eram cu treaba pe la AJOFM (a.k.a. Forţele de Muncă care, apropos, e incorect denumită aşa - instituţia- deoarece este vorba de forţa de muncă dintr-un stat, nu de mai multe care este ele) Covasna, într-o frumoasă şi călduroasă dimineaţă de septembrie, cum ar fi să zicem...astăzi.

Lume multă, puzderie de absolvenţi de liceu, cu sau fără Bacalaureat veniţi să-şi depună actele pentru ajutorul de şomaj. Şi când zic lume multă ma refer la o ditamai coada.

ora 8.00 - cu jumatate de ora inainte de inceperea programului cu publicul, lumea se ingramadea deja in fata usii.

ora 8.30 - vin functionarii

ora 8. 40 - iese o madamă din biroul unde se depuneau actele cu un teanc de post it-uri, numerotate şi semnate pentru a împărţi "bonurile de ordine". Din câte ştiu eu, bonurile de ordine se referă la ORDINEA în care s-a ajuns la coada sus-menţionată. Şi se apucă doamna mea să împartă bileţelele cu numere pe sistemul...niciun sistem. LEGEA JUNGLEI. Cel mai puternic sau mai aproape de Domnia sa are şansa la un număr cât mai mic pe Sfântul Bileţel. Ce contează că tu stai la coadă de la ora 7 dacă vine vreunul mai puternic, care se împinge mai acătări şi ia un număr mai bun? Sa fii sănătos dacă n-ai dormit la prânz când erai mic.
Mai are rost să vă spun că s-a aruncat lumea ca găinile la grăunţe? Că se făcuse o îmbulzeală de să nu poţi respira? Că se îngrămădea populaţia ca ţiganii la mita electorală. DAŢI, DOMNULE, MAI PUŢIN SĂ AJUNGĂ LA TOATA LUMEA!!

Mi se pare revoltător ca, în România Uniunii Europene a secolului XXI să se întâmple aşa ceva... Sper să nu fiu înţeleasă greşit. Consider sistemul cu bonuri de ordine o treabă incredibil de bună, alternativa cea mai practică la interminabilele cozi şi stat în picioare de-a-nsulea. Dar nu făcută la modul ăsta. Nu înţeleg de ce n-au făcut dragii de la AJOFM un concurs pentru primirea bonului de ordine...nu ştiu...o cursă cu obstacole, un şanţ cu crocodili, nişte raze laser de care să treci, săritura peste o groapă cu flăcări, lupta cu urşii, că şi-aşa bonul se ia pe criterii de condiţie fizică şi abilitatea de a-i împinge pe ceilalţi astfel încât să ajungi cât mai repede la Sfânta Doamnă cu Sfintele Bonuri. Şi dacă făceau cursa de care vă zic, puteau chema şi televiziunea şi-o puneam de-un "Survivor" sau măcar de-un domnu' Dan.

Aa, să vă mai spun că limba în care se comunică oral la minunata instituţie publică nu este româna? Şi nu limba în care se comunică pe holuri, ci limba în care ţi se adresează dragele doamne funcţionare. Dar, deh, dacă în atâţia ani nu m-am obişnuit cu treaba asta şi încă mă mai frustrează...the joke's on me.

Eh, România..ţara mea de glorii, ţara mea de dor...de ducă!!!

Deşteptarea

2011-08-14T02:51:00.000-07:00

"Orice om e prost cel putin 5 minute pe zi. Intelepciunea consta in a nu depasi aceasta limita. " Elbert Hubbard

Q: Cum trezeşti pe cineva, într-o noapte în care s-a luat curentul, astfel încât să se producă o mare confuzie pe care nici tu să nu ştii că ai creat-o?

A: Se iau 4 prieteni şi un miniconcediu petrecut la Târgu Mureş. - CHECK
Noapte - CHECK
Se ia curentul - CHECK
Se ia una bucată telefon cu touchscreen şi i se aprinde lumino-lanterna - CHECK
NU I SE BLOCHEAZĂ DISPLAY-UL - CHECK
Se merge spre garaj în căutare de lumânări - CHECK
Se ţine telefonul în mână ca un tăran - CHECK
Se formează, involuntar, din strânsoarea sus menţionată, numărul unei persoane din casă, care doarme în ceas de noapte - CHECK
Telefonul persoanei sus menţionate începe să sune strident, bineînţeles în cealaltă parte a casei.
Persoana al cărei telefon ţiuie de mama focului se trezeşte buimacă şi vine la telefon.
Se uită pe ecran şi-ţi spune că îl suni.
Tu te gândeşti că nu-i vorba despre tine deoarece tu nu-l suni din moment ce...nu îl suni.
Ca să-ţi dai seama că de fapt, nu i-ai blocat displayul telefonului şi ca ai format din greşeală numărul unui om nevinovat care voia doar să doarmă.

Bineînţeles, minunata faptă a fost săvârşită de către...subsemnata, cine altcineva, în cele 5 minute ale mele de prostie.

P.S. Uite de asta nu-mi plac mie telefoanele cu touch-screen :)

Mare-i grădina ta, Doamne...

2011-06-30T09:11:00.000-07:00

E plăcut să ieşi din casă. E educativ. Sau nu, dar macar e amuzant.

Se făcea că eram astăzi în veşnicul microbuz Braşov - Sfântu Gheorghe. Urcă o donşoară cu o geantă d-aia de cărat lighioane, geantă care adăpostea felina donşoarei. Urca mademoiselle în dubă, se aşează, la care o con-călătoare intră în vorbă cu ea privind geanta de cărat lighioane şi cât e aceasta de practică.
- Da, am luat-o de la magazinul X, a costat cincizecişiceva de lei, aveau şi alte modele, aveau şi în caz de câine...
STOP!
Caz de câine? cum vine asta? Cum se întâmplă un câine?Imi şi imaginez reclama:" În caz de câine cumpăraţi noua geantă X. Mai spaţioasă, mai practică, mai mirobolantă" (sau...ce ştiu eu)

Lăsăm cazurile canine şi trecem la următoarea chestiune care mi-a atras atenţia. Cobor din microbuz şi observ că s-a deschis o nouă crâşmă, ceva fără pretenţii, cât de-o cinzeacă atunci când vii de pe şantier. Şi sub numele barului era trecut numele firmei :S.C. FULL RELAX S.R.L. Oi avea eu imaginaţia bogată dar asociind numele firmei cu domeniul de activitate îmi vine în minte coma alcoolică. "Barul nuştiucum - te relaxează. De tot"

Rămânând tot la publicitate, văzui acu ceva vreme pe o pancartă, ceva reclamă la o papucătorie d-asta cu hand made shoes "Magazinul icsupicsu ...hand made shoes sinds 1898". Vă daţi seama că sinds - ul ăla se voia a fi since 1898. Pe mine ce m-a mirat este cum nu a observat nimeni gogomănia înainte de a o afişa s-o vază tot poporul.

Mare e grădina ta, Doamne şi plăcut mai e să ieşi din casă.
XOXO

Olimpiadă

2011-06-09T00:04:00.000-07:00

Titlu într-un ziar local brașovean: " Doua liceence brasovene au castigat marele premiu la Olimpiada INTERNATIONALA de limba si literatura ROMÂNĂ".
Ce vi se pare vouă ciudat în propoziția de mai sus? Căci eu, când am văzut titlul, am stat preț de câteva secunde și m-am tot uitat la gazetă precum curca-n lemne, citind și răscitind ca să mă asigur că nu e vorba de olimpiada la limba romană (aia cu italienii, Colosseum, pizza, știți voi). Păi cum, Doamne iarta-mă, olimpiadă INTERNAȚIONALĂ, adică unde vin și copii de alte naționalități să concureze cu ai noșt' pe limba lor maternă? Cum să îi pui în competiție pe niște pui de sârbi, de exemplu, cu niște românași pe un concurs de limbă si literatură română? Numai mie mi se pare aiurea treaba asta?
E ca și cum s-ar organiza Olimpiada Terestră Internațională de amestecat praf stelar, Proba de 100 metri garduri din cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, concurs de canto pentru copiii surdo-muți sau croșetat-viteză pentru ciungi.

Într-o altă ordine de idei, felicitări gagicilor care au adus acasă premiul de la ...Piatra-Neamț, unde au concurat cu elevi din Serbia, Ucraina, Moldova și Ungaria. Ce să zic...concurență serioasă. Dar, așa cum prost nu-i ăla care cere, prost e ăla care dă, felicitări elevilor din țările enumerate pentru curajul de a se înscrie într-o competiție în care eșecul le era garantat și pentru că nu se tem de provocări ( a se citi, bă...ești prost?).

10 metode de a reuşi sa nu faci ceea ce trebuie să faci

2011-05-24T02:06:00.000-07:00

1. Setează-ţi ţinte. Preferabil irealiste, pe care oricum nu vei reuşi să le atingi într-o viaţă de om. Matusalem nu se pune.

2. Păstrează dezordine în jurul tău. Îţi va fi mult mai uşor să fii dezorientat atunci când nu găseşti nimic.

3. Păstrează fereastra de Facebook veşnic deschisă. Valabil şi pentru Messenger unde vei avea grijă să-ţi pui un status care să stârnească curiozitatea prietenilor, gen "oooffffff...".

4. Dereglează-ţi ceasul biologic astfel încât să dormi exact când nu trebuie şi să fii treaz exact atunci când productivitatea e la cote minime.

5. Visează cu ochii deschişi, cu cartea în mână sau cu tastatura în faţă exact atunci când trebuie să faci un proiect important. Irelevant la ce visezi. Important e să te reţină din ce ai de făcut.

6. Găseşte-ţi un nou hobby care să-ţi ocupe majoritatea timpului. Este important să fie un hobby care să nu aibă nimic de a face cu sarcinile pe care trebuie să le duci la îndeplinire, cum ar fi "îngrijirea balenelor albastre" sau "psihologia piticilor de gradina".

7. Ia calmante. Te vor ajuta să treci peste stress şi cu puţin noroc poate te şi scot din funcţiune vreo două saptămâni. În combinaţie cu votka efectul este garantat.

8. Postează-te în faţa televizorului, indiferent de ce urmăreşti. Important e să nu faci ceea ce ai de făcut.

9. Citeşte. Orice. Numai să fie neimportant.

10. Scrie pe blog

Pentru a reuşi in eşec ajung şi combinaţii de câte două sau mai multe din metodele mai sus enunţate sau chiar şi una, dacă stăruiţi în îndeplinirea ei. Testat de subsemnata.

Cum mi-am petrecut sfârşitul facultăţii...Crâmpeie de cur sfestiv

2011-05-18T10:13:00.001-07:00

18 mai 2011
ora 8: sună alarma de la telefon...cică ar trebui să ma trezesc. Mă ridic în capul oaselor şi cer îndurare. Ochii mei refuză contactul cu lumina, degetele se duc inconştient pe Snooze.

ora 8.30: de data asta e groasă. Aş face bine să mă ridic din pat dacă vreau să particip la cursul festiv de absolvire a facultăţii. Şi aş face bine să afişez figura de festivitate. Tre' să văd pe unde am pus-o, că deocamdată o am la dispoziţie doar pe aia de give me a break.

ora 8. 30 - 9. 50: hai să încep să mă pregătesc. Cu ce să mă îmbrac? Probez. Nu stau bine cu timpul. Probez. S-ar putea să întârzii. Probez. I'm a drama queen. Probez. Fir-ar! Chiar nu mai am timp. Arunc la semi-nimereală ceva pe mine. Still a drama queen. Aş face bine să plec ACUM dacă nu vreau să întârzii. Trag câteva vorbe de dulce printre dinţi şi ies pe uşă. Uit aparatul foto acasă. Noi să fim sănătoşi.

ora 12: începe minunatata festivitate. Urcăm pe catafalc ăăă, pardon, scenă. Ne aşezăm precum copiii cuminţi şi ne pregătim să intonăm Gaudeamusul. Fundalul porneşte, noi pe nicăieri. Ne dăm seama că acu e momentul să mormăim imnul, până să ne dumirim despre ce e vorba, melodia de pe fundal trece deja la strofa cu numărul 2, diferită de ceea ce ştiam noi a fi strofa a doua. Diferită de orice strofă de pe lumea asta cunoşteam noi. Încercăm să scoatem ceva sunete printre dinţi, momentul este de departe penibil aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să zâmbim. Noi să fim sănătoşi.

Festivitatea continuă, mai conform scenariului, mai pe lângă, 2-3 momente penibiluţe, robe, flori, toci, diplome, zâmbete, tocuri, rude, admiratori, poze, lacrimi, bale, muci. Că mai avem o sesiune şi-un examen de licenţă de trecut...ce mai contează...Noi sa fim sănătoşi.

Per total...n-am simţit festivul momentului, poate şi pentru că facultatea nu e gata untill the fat lady sings...A trecut şi asta, m-am ales cu flori multe şi frumoase (apropos, vă anunţ că dacă nu-mi iau licenţa nu vă dau florile înapoi), am avut alături oameni pe care îi iubesc, chiar dacă unii n-au fost prezenţi fizic...ne rămâne să ne punem hainele de duminică înapoi la naftalină şi să revenim la munca la licenţă. În rest...noi să fim sănătoşi!

Motivaţional

2011-04-06T08:21:00.000-07:00

Există momente în viaţă în care terminarea unei etape, ne vom opri asupra procesului educaţonal, presupune un efort intelectual susţinut. Cum ar fi, par example finalizarea studiilor universitare şi susţinerea tezei de licenţă. Chiar dacă se ştie încă de la începuturile facultăţii că obţinerea patalamalei este condiţionată de această lucrare, aşadar suntem conştienţi de importanţa ei, în majoriatatea cazurilor sforţările încep pe ultima sută de metri. C-aşa-i studentul dom'le, până nu arde, nu-i musai. Eh, marea problemă, însă, apare atunci când se caută motivaţia pentru a te pune pe treabă, deoarece uneori pare că e mai uşor să găseşti viaţă pe Marte, un nasture scăpat în Groapa Marianelor, răspunsul la întrebarea "Care este sensul vieţii?" decât motivaţia şi voinţa de a te apuca de elaborarea tezei de licenţă. Deoarece sunt o persoană inimoasă şi săritoare m-am gândit să share some of my wisdom cu voi şi vă propun câteva soluţii ajutătoare pentru a putea găsi motivaţia necesară ducerii la capăt a acestei sarcini:

se recomandă post negru, pe o perioada de 3 zile pentru a vă obişnui cu senzaţia de foame de care veţi avea parte în cazul neterminării facultăţii. Menţionez că statutul de absolvent de studii superioare nu garantează dispariţia senzaţiei de foame şi nu asigură procurarea resurselor necesare traiului, dar nu se ştie când vor desoperi cercetătorii britanici hârtia ca aliment comestibil şi nutritiv şi nu am vrea să ne prindă desoperiţi, aşa că, dragii mei, faceţi provizii.
un stagiu de internship într-o uzină metalurgică pentru a vă familiariza cu munca pentru că probabil asta e tot ceea ce veţi obţine dacă nu vă daţi în vânt după şcoală.
pentru persoanele mai rezistente o corecţie fizică, menită să bage minţile în cap. Recomand totuşi evitarea părţilor corporale de care veţi avea nevoie în procesul de elaborare a tezei de licenţă cum ar fi capul, mâinile şi fundul (opţional pentru cei ce pot citi şi tasta şi din picioare). Pentru această metodă se pot utiliza orice fel de obiecte, mai mult sau mai puţin contodente, e nevoie de multă imaginaţie, dacă credeţi că nu vă descurcaţi singuri puteţi ruga un prieten să vă sară in ajutor, the sky is the limit.
dacă simţiţi nevoia de a vă limpezi mintea puteţi recurge la meditaţie. Pentru aceasta un loc retras, poate undeva în natură este cel mai potrivit. Pentru a recurge la această metodă este recomandat să aveţi la îndemână un arsenal de arme albe sau o condiţie fizică excepţională deoarece nu ştii când procesul de relaxare şi meditaţie poate fi intrerupt de o haită de câini maidanezi sau o şatră de ţigani. Pentru doritorii de senzaţii tari aceasta poate constitui o experienţă de neuitat.
invocarea un crize de nebunie vă poate garanta amânarea susţinerii tezei de licenţă. Dacă simţiţi că aveţi aptitudini actoriceşti puteţi încerca: vorbitul în limbi străine...străine de orice limbă cunoscută omului (pentru documentare puteţi apela la studiul limbilor africane combinate cu elemente din rusă, finlandeză şi accente de portugheză), interpretarea de personaje istorice (idee: te trezeşti noaptea, te costumezi, mergi în bucătărie, iei coada de mătură şi faci pe spadasinul. Atunci când ai tăi, treziţi de zgomotul oalelor cazute prin bucătărie te vor întreba ce grijania mă-tii crezi că faci le spui cu o privire fixă şi some crazy eyes "şhhht! Aramis s-a reîncarnat în mine şi plec în căutarea lui Porthos şi Athos. ") sau vă inchideţi în maşina de spălat şi recitaţi Luceafărul...de la coadă la cap (necesită flexibilitate şi aptitudini de contorsionist, dar rezultatul este garantat). Bineînţeles că ai voştri vor considera că nu sunteţi în starea de a vă da licenţa...mai rămâne doar să vă obişnuiţi cu cămăsile cu mâneci foarte lungi.
achiziţionarea a 3 oi şi 2 capre, o manta şi un toiag. Transhumanţă versus Licenţă. Sună bine, nu?

Lista de opţiuni rămâne deschisă în funcţie de inventivitatea fiecăruia şi cred că ar fi păcat să nu luăm în calcul toate aceste posibilităţi. Sau, ne rămâne întotdeauna opţiunea de a ne căuta motivaţia intrinsecă şi de a ne pune pe treabă căci, la urma urmei, de asta ne-am apucat de ele şcoli, nu-i aşa?

Simptomatică

2011-03-24T01:44:00.000-07:00

Îţi dai seama că eşti răcit atunci când:

îţi ştergi mucii cu covorul
la câteva minute după ce strănuţi vezi la TV ceva despre un cutremur, tsunami cu cauze necunoscute
deşi stai la parter, de fiecare dată când tuşeşti vecinul de la 4 vine sa te roage să încetezi pentru că deja i-a căzut mobila prin casă
îţi simţi gâtul de parcă ai servit sticlă pisată la micul dejun
iţi simţi ochii de parca i-ai ţinut peste noapte in acid clorhidric
sarcini simple precum deplasarea dintr-o camera în alta par de o complexitate demnă de Jocurile Olimpice
temperatura corpului tău e atât de crescută încât ai topit canapeaua
trasnspiri atât de mult încât faci mucegai
desi e sfârşitul lui martie si ai centrala dată la maxim, eşti mai îmbracat decât Baba Dochia şi ai impresia că e răcoare în casă
te-a sunat Moş Crăciun să-ţi ofere jobul lui Rudolf
prin vene îţi curge deja ceai cu lămîie şi miere

mda...cred ca am racit....

Poveştiri din dubă - ep. 2

2011-03-22T12:17:00.000-07:00

Se pare că microbuzul care face traseul Sfântu Gheorghe - Braşov este o sursă inepuizabilă de poveşti pe care nu mă pot abţine să nu vi le împărtăşesc. Aşadar, mă duceam astăzi spre Braşov...zi frumoasă, primăvară, soare, păsărele, toate cele...Mă aşez, îmi scot cartea ca să omor timpul dintre urbe când la un moment dat aud un sunet ca de bizon în spatele meu. Primul gând - what kind of sick safari is this? Stiţi genul ăla de respiraţie greoaie şi chinuită , de nas înfundat-...cand ma uit in spate, un domn de 2x2 m se chinuia să respire...Şi când zic că se chinuia I mean it...îmi fâlfâiau paginile cărţii, se plângea lumea din microbuz de curent, îmi venea să mă intorc să-i spun că îmi strică coafura, când expira omul aproape că mergea microbuzul în marşarier...
Cam atât pentru deocamdata...Stay tooned...

Poveştiri din dubă

2011-03-08T13:00:00.001-08:00

Data: 8 martie, 2011. Ora 22 şi ceva
Locaţia:în microbuzul dinspre Braşov spre Sfântu

Sub deviza Mare ţi-e grădina, Doamne...iata-mă după o lunga absenţă din peisajul blogosferic revenind cu noi istorisiri cotidiene. Aşadar, după cum vă dădurăţi sama de mai sus povestea de astăzi se petrece în microbuz, deşi este impropiu să o numesc poveste ea fiind mai degraba o zugrăvire a anumitor personaje con-călătoare cu subsemnata.
Prima eroină, care şi-a câştigat dreptul la întâietate, este o domnişoară care...ofta....mult. La început m-am gandit că mna...o fi gagica obosită, o fi venind de la muncă, drumu-i lung şi-am obosit...d-astea...dar, după 20 de minute de oftat cu frecvenţă crescândă îmi venea să o întreb prieteneşte : "Duduie, ce basca mea? Te depresurizezi? Ţi-e rău sau ai servit prea mult aer la cină şi ţi-a picat prost?"
Buuun...s-o lăsăm pe domnişoara dezumflici şi să continuăm cu o apreciere valoroasă asupra sistemului de măsurare, a loveometrului unei anumite categorii..de domnişoare...uşurele. Îmi cer scuze anticipat dacă mă las pradă prejudecăţilor dar oameni suntem. Am asistat, involuntar, la o conversaţie între două domnişoare, despre care am aflat că lucrează la un club de noapte, un local de striptease şi că mergeau spre job. O fi snobism să cred că domnişoarele erau neapărat dansatoare la ţeavă, pardon bară, poate or fi responsabile cu curăţenia sau chelneriţe şi eu comit nedreptatea de a le judeca şi cataloga, dar după vorbă, după port tare tind să cred că erau prestatoare de servicii coregrafice. Şi am aflat despre dumnealor, cel puţin despre una din ele , (cea..creolă) că este mama unui prunc proaspăt creştinat, că speră să aibă clienţi ca să-i treacă mai repede timpul, şi alte banalităţi. La un moment dat o întreabă pe interlocutoare:
- Auzi? Dar tu nu-l iubeşti pe prietenul tău, nu?
- Ba da! De ce?
- Păi am vazut că nu ai poze cu el pe Facebook!

Doar mie mi se pare ciudat modul în care evaluează o dansatoare la bară gradul de iubire? Adică îl iubeşti pe prietenul tău dacă te dezbraci pe bani în faţa altor bărbaţi, dar nu ţi-e drag de el dacă nu ai poze cu el pe Facebook?
Call me old fashioned, but I think the world's gone crazy...
Atât deocamdată căci it's been a long day...Sper să revin curând cu o postare nouă...
Hugs and kisses!!!

Vitamin overdose

2010-10-29T07:32:00.000-07:00

Imi povestise mai demult un prieten despre o relatie pasagera de-a sa cu o domnisoara nu foarte dotata intelectual. Care domnisoara nu numai ca nu sclipea, dar mai avea si niţică dramaturgie în program neratând nicio şansă de a atrage atenţia asupra sa cu intenţia de a obţine ceea ce-şi dorea, chiar dacă asta implica lacrimi mari şi înduioşătoare, fake-leşinuri repetate ori alte asemenea artificii. Unul dintre aceste episoade este chiar cel despre care vreau sa va povestesc astăzi, dragii babei. Se făcea că era o frumoasă noapte de sâmbătă. Domnişoara cu pricina se întorsese de la job, era dansatoare la bară, dar ocupaţia este, bineînţeles, nerelevantă deoarece n-aş dori să avem vreo prejudecată în ceea ce-o priveşte pe stimabila şi ale sale calităţi intelectuale. În frumoasa seara despre care vă vorbeam al său gagic se hotârî că ar fi mai bine ca drumurile să li se despartă, deoarece nu mai era femeia de care s-a îndragostit. Şi cum se ştie că despărţirile sunt dureroase, reacţia duduii lăsă să se înţeleagă că era foarte afectată de decizia fostului, de acum, său prieten. Aşa că, dintr-o mişcare, fără ezitare, înşfăcă flaconul de vitamine pe care îl avea la îndemâna şi inghiti intr-o clipita un pumn de comprimate, "stingând" cu alte câteva gâturi de bere. Bineînţeles că în viaţă nu avem numai reuşite, aşa că domnişoara nu reuşi să-şi ducă planul de a încheia socotelile cu viaţa la bun sfârşit, reuşind în cel mai bun caz să se mişte pentru vreo două zile mai ceva ca iepuraşul Duracell.
Lăsăm puţin povestea deoparte ca să vă povestesc cum mă dusei eu astăzi să-mi cumpăr multivitamine şi minerale (nu, staţi liniştiti, nu vreau să mă sinucid). Ajung acasă, deschid cutiuţa şi văd surprinsă că pastiluţele draguţele nu era puse în flacon, aşa cum m-aş fi aşteptat, ci inşiruite în blister, precum puteţi vedea în minunata poză. Imediat mi-a zburat gandul la eroina povestirii de mai sus şi mi-am imaginat cum cei de la Eurovita, aflând de aceasta tragică întâmplare au decis să ambaleze fiecare comprimat individual, pe principiul că dacă eşti tentat să-ţi curmi zilele cu multivitamine, până scoţi cele 42 de comprimate din blister ai timp să-ţi reevaluezi opţiunile şi să-ţi dai seama că viaţa e frumoasă şi merita trăită.

Credit pentru nevoi elementare

2010-09-21T06:13:00.000-07:00

Stiti reclamele de la Provident? Ăia care dau bani împrumut pentru nevoi personale, fără ipotecă, fără buletin chiar şi fără să le ceri. Ee, am văzut noua lor reclamă cu o familie care se îngrijorează de unde vor avea bani să cumpere rechizite pentru cel mic şi găsesc soluţia salvatoare :sună la Provident. Păi, băi frate, aşa am ajuns să fim nevoiţi să facem un împrumut pentru a cumpăra trei caiete şi-o radieră? ... că nu cred ca se preocupau de cum îi vor plăti studiile pruncului la Sorbona. Mâine-poimâine o să vedem reclamă "Ţi-e foame? Ai uitat gustul mâncării? N-ai mai văzut o bucată de pâine de la nunta bunicilor? Sună la Provident şi noi îţi vom oferi suma de care ai nevoie pentru a-ţi cumpăra hrană."
O altă reclamă de la susnumiţii care m-a intrigat...Era o tanti care spunea că trebuie să se împrumute ca să-i plătească fetii-sii meditaţiile pentru Bacalaureat. Păi, mamaie! Pune-o pe duduie cu burta pe carte, că o să ajungi la sapă de lemn şi ei o să-i stea gandul mai mult la...decât la carte. Te îndatorezi doar ca să-ţi absolve paparuda liceul?
Şi ultima chestie care m-a pus pe gânduri... la finalul spotului o voce spune "Daca ai nevoie de un împrumut sună la 021 Xxx. Xxx sau trimite-ne un sms şi te contactăm noi!" Păi mai lipseşte să zică "Atunci când vă va fi foame, noi vom simti si unul dintre agenţii Provident va veni la domiciliul Dvs. cu o paine, nişte ciorbă şi un împrumut foarte avantajos pt. Dvs, doar pentru că credem în altruism şi suntem mânaţi de dorinţa de a ne ajuta semenii, în niciun caz nu deoarece practicăm o formă legală de cămătărie."
Oricum, e trist să te gândeşti că locuim într-o ţară în care trebuie să recurgi la împrumuturi pentru a realiza chestii fireşti precum cumpărarea rechizitelor şcolare, dar noroc că exista societăţi precum Provident, nu atât pentru că acordă împrumuturi cât pentru că ne aduce zâmbetul pe buze. :)

Baba si motoreta

2010-05-18T05:05:00.000-07:00

Long time, no post...

Se facea ca eram ieri la primarie. La casieria primariei care este. (nu, nu Primaria Sectorului 5...via Vanghelie) Si stateam cumintica la coada. Cumintica si nerabdatoare, caci stateam deja de ceva vreme la respectiva coada. La ghiseu, o fumeie, venita sa-si plateasca impozitul care impozit, nu era pe numele ei, ci pe alt nume, care nu mai fusese achitat din 2001, care din 2009 se trecuse pe numele ei, care voia sa achite doar impozitul pe casa, care nu voia sa achite salubritatea, dar care voia sa achite tot. Ati priceput ceva? Stati linistiti, nici casiera. Si nici casiera cealalta. Nici Flavia. Ajung sa cred ca nici chiar femeia nu mai stia ce vrea sa achite.

Buuunnn.....au reusit intr-un final sa finalizeze tranzactia, vine randul subsemnatei. In timp ce stateam la ghiseu, se deschide usa. Usa grea, cu scartait profund si infricosator. De dupa usa greoaie apare o mamaie, mamaie batrana, nu mamaie tanara. Micuta si sfrijita, cu basma pe cap, strampi grosi de bumbac ca "doara iera ploaie si e greu cu romatismu' ista", o faptura de doar 1 metru si-umpic (daca si eu am fost capabila sa zic asta inseamna ca era chiar mica), se aseaza mamaia la coada, tinand in mana o bucsa crosetata. M-am gandit ca o fi venit saraca femeie sa achite impozitul pe casa, pe carutza, pe cal sau pe faneatza...ceva de genul, asa ca va dati seama ce mare mi-a fost mirarea cand, dupa ce mi-am terminat treaba si-mi urmeaza mamaia la rand, o aud zicand cu o voce tremuranda:"Saru'mana. Am venit sa platesc si ieu impozitul la motoscuter."

Aoleu, mamaie...ce-ti trebuie matale motoscuter? Te pomenesti c-ei hi ceva ruda cu Teutul-ii (American Chopper)? Ca ti-ai facut rata ca sa ajungi mai repede la capatul satului, unde ai plantat fasula? Ca era greu pentru matale sa il inhami mereu pe Murgu, ca de cand s-o speriat vara trecuta nu mai asculta deloc? In weekend mergi sa sari putin si cu parapanta? Dupa ce aduni cucuruzul, bagi un bungee scurt, si apoi inapoi la facut 'maliga?

INCREDIBIL! :)

Stau la margine de drum/ rromul rau si rromul bun

2010-04-13T09:45:00.000-07:00

Asa cum cei trei cititori fideli ai mei stiu deja, diminetile din timpul saptamanii sunt cel putin foarte asemanatoare in ceea ce priveste drumul spre job. Asa ca azi dimineata, in timp ce asteptam cuminte sa vina troleibuzul cel de toate zilele, si efectuam ca de obicei sportul matinal - scrutarea cu privirea, atentia imi cade pe un cuplu. Un EL si o EA, de etnie...ciocolatie, prinsi in tandreturi si amoruri. El o tinea protector in brate, iar ea se gudura languros la pieptul lui. Mai un sarut pasional, mai o strangere ferma de buci posterior, cei doi tineri se iubeau si voiau ca toti cei de fata sa stie asta. Bun, nimic ciudat pana acum (ok, poate strangerea aia de fund aducea putin a repertoriul de noapte mai degraba decat afectiune matinala, dar...mno)...
Cativa metri mai incolo un alt EL si o alta EA, impartind aceeasi nuanta inchisa a pielii cu cuplul anterior, dar, din pacate, nu si aceeasi pasiune. In timp ce domnisoara (n-am verificat de verigheta, dar era destul de in floarea tineretii) isi lua micul dejun, un sandwich cumparat de la ghereta din gara, el considera ca se impunea o discutie, pentru a spori comunicarea dintre ei. Si cum vorba lunga, saracia omului, pentru a se face inteles, tanarul nostru considera necesara si o corectie fizica, doar asa...sa nu-si piarda antrenamentul. Ce-ar fi micul dejun fara o dovada de iubire din partea omului meu?, isi zise tanara care, altoita cu o palma dupa ceafa, privi cu jind la perechea anterioara.

Iata deci, ca si tiganii plang. :)

Pe vremea mea...

2010-04-01T11:35:00.000-07:00

Imi dau jos castile din urechi, si ce mi-e dat sa aud? "Femeia de azi, la doar 1 leu si 20 de bani". Brusc, ma napadesc o multime de ganduri...oh, Doamne, zic, adevarul e ca n-am mai urmarit stirile de ceva vreme, dar sa se fi denaturat conceptiile in halul asta? Ma uit putin imprejur sa vad daca ceilalti sunt atat de uimiti de anuntul de la radio. Nimeni nu schiteaza nimic. E clar, zic. Lumea a luat-o razna...Imi pun castile inapoi si incep sa-mi amintesc..de povetele primite, de toate sfaturile referitoare la comportamentul unei domnisoare, de principiile ce le stiam.
Pe vremea mea, daca un baiat te placea, trebuia sa te curteze. Mai un sms, mai un add pe YM, mai un comm pe hi5. Dupa ce se chinuia o perioada cu replici gen " pwp FrOoMoas-o" poate avea noroc si ii raspundeai cu emoticonul ":*". Era momentul sa actioneze. Isi lua treningul ala bun, Adibas, transfera continutul borcanului de gel pe frizura, adidasii de duminica, aia luati anu' trecut din targ, si-ti dadea intalnire la barul ala dă fitze din centru. Dacă aveai noroc îţi plătea şi cola-ul, ceea ce îl făcea cu siguranţă a keeper.
Ca să nu mai zic de poveştile auzite de pe la părinţi, sau chiar bunici, de prin vremea Jurassic-ului timpuriu, SF-uri de-a dreptul cum ca mai venea baiatul si acasa sa-ti cunoasca parintii, ca te curta o perioada cu scrisori, ciocolata sau flori.(bine ca eu partea asta chiar n-o cred..auzi...sa-ti dea flori ca sa-ti arate ca ii esti draga).
Asa ca va dati seama de ce am ramas stupefiata cand am auzit cu cat se ofera femeia din zilele noastre...adica bine, bine, inteleg ca traim vremuri de grele incercari dpdv financiar, ca ne-au ajuns zilele de pe urma, dar chiar doar 1 leu si 20 de bani? Unde ne sunt mandria, demnitatea orgoliul de femeie?
Desi, daca stau si ma gandesc mai bine...la ce criza economica a cuprins toata planeta, 1 leu si 20 de bani pentru o revista este un pret chiar acceptabil. :)

Morning stories de prin 8...

2010-03-25T16:03:00.000-07:00

De când lucrez la actualul loc de muncă mi-am format o rutină matinală, respectată pe cât posibil cu stricteţe şi rigurozitate. Cel puţin d.p.d.v. al transportului, timpul nu-mi permite devieri mari de la program, aşa că mi-am creat automatisme, drumul spre job fiind, mai mult sau mai puţin la fel în fiecare zi. Eh, la fel şi alţi oameni în drum spre treaba lor, ceea ce face ca zilnic să ne intersectăm, astfel că întâlnesc în fiecare dimineaţă feţe familiare, mereu aceleasi. Si cum se ştie că blondele au imaginaţie bogată dimineaţa (eh.bulşit) imi place sa-mi imaginez unde lucreaza fiecare, pe ce post , si cam ce viata duce.
Asa l-am "cunoscut" pe "prietenul" meu -Recuperatorul...nu, nu de credite, din ala care sta la birou si te mai suna din cand in cand sa te mai intrebe de sanatate si de banii clientului, mai degraba genul de om care te usureaza de cate un deget, ca penalizare pentru zilele restante. Mda...genul masiv, ceafa lata, usor tiganos, dubios, cu geaca de piele.Tipul de barbat cu care daca ar veni fiica-ta acasa, i-ai face bagajul si-ai trimite-o la scoala de maici. Pentru totdeauna. Recuperatorul pare suparat ca trebuie sa mearga cu mijloacele de transport in comun, motiv pentru care afiseaza o mina care l-ar face si pe Chuck Norris sa se gandeasca de 2 ori inainte sa i se adreseze. Oricum, nu cred ca Recuperatorul e ceea ce pare, din moment ce coboara mereu la statia de la reprezentanta Iveco...o fi camionagiu??? :-??
De ceva timp insa, nu l-am mai vazut. A aparut insa, un alt personaj interesant. Nikifor. Cel putin asa imi imaginez ca-l cheama. E slabut, cu nas corioiat, par negru dat usor pe spate, si in fiecare dimineata are o cafea in mana, in pahar de unica folosinta, fara capac pe care se chinuie s-o protejeze de pericolele la care se supune un pahar cu cafea, fara capac intr-un troleibuz plin de liceeni hormonosi si agitati. Privire dubioasa - check. Geaca de piele - check. Figura de interlop est european - check. Si faza tare, coboara la aceeasi statie la care obisnuia Recuperatorul sa coboare. Hmmmm...cam ciudat ca de cum a disparut Recuperatorul, a aparut Nikifor. Sa il fi inlocuit oare? Si daca da, pe ce post au nevoie ăştia de la Iveco de asemenea oameni?

Viaţa-i grea, dar las' că trece...

2010-03-12T11:35:00.000-08:00

"If you want to be happy, be!" Lev Tolstoi

E la modă să fii emo. Dar nici emo-lăii nu mai sunt ce-au fost. S-au dus vremurile depresive, în care copiii îşi "îndulceau" Nesquickul cu un pumn de Extraverale, se ascundeau în baile de la şcoală să-şi mai cresteze o venă sau purtau ştreangurile ca pe aceesoriile cele mai la modă. Acum totul a ajuns să fie o chestiune de superficialitate, să fii emo înseamnă să promovezi imaginea adolescentului cu părul ţepos, întins cu placa şi care, musai,trebui să-ţi obtureze vederea. Ochii bulbucaţi, direcţia spre cer, poze editate cu steluţe si floricele numa' bune de hi5.

Mai în glumă, mai pe lângă, am fost curioasă dacă optimismul şi pesimismul sunt sau nu determinate genetic. Din cercetările, sumare într-adevăr, pe care le-a întreprins am aflat că perspectiva asupra paharului are şi o componentă biologică, ce nu ţine de noi, adicătelea într-o oarecare măsură ADN-ul dictează rezistenţa la evenimentele nefericite ce ni se întâmplă. Asta nu înseamnă că nu poate fi combătută această predispoziţie spre pesimism, şi că once you go pessimistic you can never go back.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie nu-mi place să fiu tristă, supărată, năcăjită etc. Cunosc, însă, persoane care sunt dependente de nefericire, care simt nevoia să se victimizeze (nu o spun într-un sens negativ, fac o constatare). Dacă mă întrebi pe mine (deşi nu ştiu de ce ai face-o), starea asta e generată de nevoia de atenţie, de a-i face cumva pe ceilalţi să-şi aplece urechea la nevoile şi dorinţele lor. Deoarece, dacă cel în cauză ar fi cu adevărat atât de supărat şi ar avea atât de mare nevoie de singurătate pentru a-şi consuma drama înlăuntrul său s-ar izola întru deplângerea ingratei sorţi, sau ar afişa o aparentă stare de bine pentru a evita darea de seamă.

Din punctul meu de vedere, toată treaba asta cu pozitivism vs negativism e o chestiune de opţiune. Excluzând evenimentele tragice, care îşi rezervă dreptul de a ne zgudui puţin moralul, pe al unora reuşind chiar sa-l trântească sănătos la pământ, e alegerea fiecăruia cum decide să se raporteze la cele ce i se întâmplă. Eu aşa văd:
- se întâmplă nenorocirea, da? (grosolană sau mai light după buget, coane Fănică ). Îţi revii din şocul iniţial, evaluezi pagubele. Îţi dai seama că-i urâtă treaba şi începi să cauţi soluţii. În această etapă eşti prea ocupat să gaseşti o rezolvare pentru a fi supărat. După sforţări nereuşite, admiţi că nu există nimic ce ai putea face pentru a o drege. Îţi asumi perioada de lingere a rănilor, după care urmează momentul decisiv: te străduieşti să accepţi toată tărăşenia (pe sistemul de câte ori poţi fi supărat pentru aceeaşi chestie?) şi să treci mai departe, sau continui să-ţi plângi de milă over and over again?
Nu zic că trebuie să ai permanent un rictus imprimat pe figură ori să ajungi să nu-ţi mai trăieşti viaţa căci ajungi să fii prea ocupat cu încercarea de a fi fericit, ba din contră, take your time să jeleşti ce-i de jelit, dar nu lăsa lacrimile să iţi înceţoşeze orizonturile.

Căci, once again, e vorba de echilibru...

P.S. oh, rahat, am divulgat formula fericirii, şi-am facut-o gratuit :))

Teorii conspirationale...Universul e de vină

2010-03-10T00:53:00.000-08:00

Se ia o zi proastă..şi când zic proastă I mean it...genul de zi care l-ar face pe Isus să creadă că răstingnirea e, de fapt, o activitate chiar plăcută, de vineri seara. Oricum, se ştie că atunci când ai o zi proastă nicovala din desenele animate te pândeşte din văzduh aşteptând sa-ţi zguduie mătreaţa, (apud. Tom & Jerry), iar dacă nici asta nu te face să reciţi sfinţii din calendarul creştin ortodox împreună cu mamele acestora şi răposaţii lor, poţi spera întotdeauna că urmează pianul. (consumatorii de CN trebuie sa stie despre ce vorbesc, don't let me down).

Ce mă intrigă pe mine, insă, e de ce tocmai atunci când simţi că providenţa te vrea sfâşiat şi deposedat de fericire cu orice preţ, oglinda pare să nu mai coopereze cu tine şi să te înfăţişeze aşa cum arăţi în realitate? (deoarece eu sunt convinsă că în zilele mele proaste oglinda e, de fapt, defectă şi eu minunată ca muşcata-n glastră.):)
Bun, stabilit contextul, da?...Zi proastă, eşti concediat, evacuat, părăsit, tocmai ai servit micul dejun la containerul din spatele fostului tău bloc de locuinţe, ajungi cumva la muncă, cu întârziere deoarece a trebuit sa treci şi pe la Urgenţe, să bagi un antirabic şi un antitetanos căci se ştie că maidanezii au ciudă pe oamenii cu zile proaste, şi de cum intri pe uşă vezi privirile compătimătoare ale colegilor îndreptate spre tine. Ceea ce este perfect normal având în vedere halul în care arăţi.
Nu înţeleg care este raţionamentul cauzal al lookului tău de băiat urât cu freză optzecistă (asta bineînţeles, dacă eşti fată, căci dacă eşti în echipa lui Adam vei arăta ca o hipioată hâdă), sau al aspectului tău demn de DONT'S in a beauty magazine.
...De ce nu este suficient să-ţi fie ruinate visele şi speranţele de-o viaţă într-o singură zi, DE CE trebuie să mai şi arăţi ca naiba? Eu mizez pe două ipoteze:
1. Universul asta e un tip perfecţionist el aşa, care un fix, să-şi ducă treaba la capăt. Şi, cum ar putea apărea în faţa şefului său, cu jumătăţi de măsură? Imaginează-ţi:
- (Şeful Universului) - Mno, mah...ce-ai făcut az'? I-ai nenorocit zen-ul lui Gicu?
- (Universul) - Da, şefu'...Am rezolvat..i-or ridicat baietii masina, i-o crescut dobânda la credit, nevasta-sa s-o dus la mă-sa...i-am facut-o
- Ş.U. - Bun aşa...Da' auzi mah...de ce arata totusi inca uman? UNDE SUNT COŞURILE, CEARCĂNELE,BUZELE CRĂPATE ŞI PĂRUL VÂLVOI???

2. Universul este pur şi simplu un frustrat rău intenţionat.

Acuma, eu nuş...unii zic ca de aia ai arăta ca foamea când ai o zi rea că cică nu ai chef să te aranjezi ca-n restul zilelor, şi pentru că ai expresia aia de kill me now...Dar, eu zic că tot trebuie găsită o modalitate de a-l pune pe Universul ăsta la locul lui.

Achieving Your Cildhood Dreams

2010-02-25T00:29:00.000-08:00

da...e titlul prelegerii devenita carte a lui Randy Pausch - The Last Lecture; Really achieving your cildhood dreams (pe care nu, inca nu am apucat s-o citesc). Dar nu despre asta se vorbeste in propozitie.:)
Una dintre cele mai comune intrebari ce ni s-au adresat in copilarie este vesnica "Ce vrei sa te faci cand te faci mare?". Si invariabil, baieteii visau sa devina astronauti, polititsti ori alte asemenea meserii pline de actiune (frate-miu voia sa se faca psiholog...ciudat)pe cand fetitele se doreau actrite, cantarete, fotomodele sau doctorite (eu voiam sa devin avocat...weird family, I must admit)... Pe langa asta, pe masura ce crestem avem o vaga idee despre cum vrem sa arate viata noastra chiar daca in timp ne indepartam de idealul respectiv.
Si iata ca ea, meravigliosa vita curge precum...ăăăîîîmmmm...intelegi tu:) si te trezesti la momentul bilantului...Moment in care unii oameni se cramponeaza si se blocheaza amintindu-si cu nostalgie de visurile din pruncie, dar mai ales constatand neimplinirea lor, ceea ce poate da nastere anumitor frustrari si nemultumiri in ceea ce ii priveste. Ăştia-s cei ce scapa din vedere ca odata cu maturizarea se modifica si aspiratiile, nevoile, dorintele...asa ca neindeplinirea acestora nu este o dovada a esecului. Teorie valabila si aplicabila oricarui aspect al vietii. De exemplu, daca atunci cand erai fătucă la grădiniţă, îţi doreai să ajungi mare actriţă în America (ce ştiam noi de Hollywood?) şi acum eşti mamă de profesie nu înseamnă că ai dat greş, ci pur şi simplu că între timp lucrurile s-au mai schimbat.
Atenţie însă, a nu se confunda cu celelalte frustrări şi anume - faptul că voiai să practici cutare meserie, dar în schimb lucrezi ca vânzătoare în Mall, fapt ce te nemulţumeşte profund, nu înseamnă că sursa frustrărilor tale este neîmplinirea visului din copilărie, ci doar că te afli într-un punct al vieţii tale ce-ţi creează disconfort.
Este oare ceea ce-ti doreai candva, cel mai bine pentru tine ACUM?

Aşadar,definiţia succesului nu este reprezentată de împlinirea viselor din copilărie, aşa cum nici alegerea unei alte traiectorii nu înseamnă eşec.

* si totusi, just for fun, ce voiai sa te faci când aveai sa ajungi mare?:)

prea tarziu...

2010-01-13T04:14:00.000-08:00

Cred ca sintagama care ma sperie cel mai mult, de fapt implicatiile acesteia, este "prea tarziu". Ma inspaimanta ideea de a ajunge intr-o situatie in care sa nu mai pot schimba nimic, in care sa fiu nevoita sa invat sa accept status quo-ul.
Cred ca undeva tuturor ne e teama de acest "prea tarziu", deaorece admite si scoate iveala incapacitatea noastra si isca o multime de regrete.
CE FACI atunci CAND actiunile tale converg spre obtinerea a ceva/ intalnirea cu cineva/ ajungerea undeva si afli ca ESTE PREA TARZIU?

Septicemie emotionala.

2009-12-09T04:52:00.000-08:00

Exista persoane a caror trecere prin viata noastra ne marcheaza, persoane de care ne atasam, pe care ajungem sa le iubim, indiferent de natura relatiei.
Se intampla, insa, ca la un moment dat sa survina disparitia acestor oameni.
Datorita celor scrise in alineatul 1, ceea ce se intampla in alineatul 2, provoaca durere si probabil suferinta (trebuie sa gasesc un sinonim pt. termenul asta, mi se pare ca suna prea suparato-manelistic, câh, yeach, bleahh).
Trauma suferita poate lasa urme adanci, rani serioase ce se pot solda cu SEPTICEMIE EMOTIONALA.
Ne lasam atat de coplesiti de gustul amar al celor intamplate, incat ne trezim infectati cu virusul neincrederii si al incapacitatii de a ne mai atasa.
Septicemia (emotionala) e treaba serioasa poate duce la deces (emotional).
Am insa o veste buna...este curabila. Tratamentul este, insa, necesitat de urgenta.

No reason...

o femeie inteligenta este inteligenta pana cand se indragosteste...

2009-12-03T08:36:00.001-08:00

Se stie dintotdeauna ca femeia este fiinta sensibila, responsabila cu detaliile, frumosul, "inima" unei relații, cea careia lacrimile i se gasesc atragatoare, miciile stângăcii-sexy. Cu toată sila ce mi-o provoacă lozincile feministe (voi scrie despre asta intr-un post viitor) trebuie să recunoaștem că există femei inteligente, capabile, ambițioase ce se pot ridica cu ușurință la nivelul oricărui mascul dpdv profesional, care știu ce-și doresc și, mai important de atât, știu cum să obțină. Cu toate astea, în fiecare femeie zace o mamă sau o soție latentă, care la un moment dat își va cere tributul, avem în noi acea dorință de a avea grijă de cineva, de a copleși pe cineva cu toată afecțiunea de care suntem capabile, chiar dacă multe Dame de Fier încearcă să (își) nege acest aspect.
Există, însă un punct în care acest gen de creaturi lasă garda jos, permițându-i naturii să-și urmeze cursul firesc, astfel ca o prezență masculina își face loc în viața respectabilei dame.Ei bine, dragii babei, daca seniorul își face bine treaba și madam se-namoreaza, momentul în care hormoneii zburdă în a noastră Evă e la un sărut distanță, cam tot pe acolo pe unde devine de nerecunoscut.
Pe lângă semnalmentele evidente, vizibile celor din jur, schimbarea se petrece, în primul rând la nivelul relației celor doi. și anume: sunt două posibile comportamente ale unei "destepte" inamorate, în opinia mea.
1.în primul rând, o femeie inteligentă știe întotdeauna ce ar trebui sa faca pentru a avea o relatie sanatoasa si fericita, cum ar trebui sa procedeze pentru a-si putea tine barbatul langa ea. Însă, cum nu te poți iubi după cărți, exista o mare posibilitate ca, odată atinsă de săgeata nemilosului Cupidon, femeia să fie mult prea control obsessesd pentru a-i lasa bietului om loc de a-si aduce aportul in relatie. Își va continua dictatura, va aduce autoritatea acasa, va încerca să controleze totul, de la sentimentele lui pt ea până la toate acțiunile lor, fapt care o va face sa piarda din calitatile intelectuale cu care a fost inzestrata si de care daduse dovada pana la momentul respectiv...ÎL VA PIERDE!

2. a doua problema a femeii indragostite este ca, fiind atat de prinsa in mrejele amorului, isi pierde orice urma de ratiune, ajungand sa sacrifice totul pe altarul iubirii, schimbandu-se in ochii omuli ei, pentru care inteligenta si puterea sa constituiau calitatile ce l-au facut sa o vrea ca partenera. Nimic din ce era inainte nu se regaseste in ea acum, ajungand o obsesivo-compulsiva ilogica si irationala.

Bineinteles, exemplele de mai sus sunt doar scenariile cele mai extremiste ale esecurilor in amor ale unui asemenea tip de femme, exista reprezentante ale sexului frumos dotate intelectual ce reusesc cu succes sa mentina flacara pasiunii aprinsa, impreuna cu armonia si ingredientele unei relatii reusite. Dar raman la ideea mea ca o femeie inteligenta este inteligenta pana cand se indragosteste, apoi ea devine o femeie...

Pentru hoarda din tine

2009-12-01T10:24:00.000-08:00

Probabil fiecare dintre noi avem in agenda telefonului mobil, sau printre contactele din mail persoane ce nu rateaza nici un prilej, nici o sarbatoare, fie ea cat de mica (ziua margarinei cu aromă)pentru a trimite mesaje tip, care mai de care mai penibiluțe, ca să nu zic jenante de-a dreptul. Cred ca moțul clasamentului este ocupat cu fală de către deja clasicul "cu ocazia zilei de" regasit si sub forma de "cu prilejul zilei de" SA MORI TU!!!! esti sigur/a ca imi trimiti un mesaj cu "Craciun Fericit" "cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Craciun"?. Sa trecem peste.
De ceva timp, mă văd invadată de o altă găselniță de-a inspiraților urători de ocazie...nu știu de unde a apărut lozinca asta Tatulistă (vezi Mihaela Tatu- de 1875328673812 ori fumeie) cu "pentru femeia din tine"- 1/8 martie, "pentru copilul din tine" - 1 iunie, "pentru romanul din tine" - 1 decembrie, "pentru indragostitul din tine" - 14 februarie, s.a.m.d. Acuma...eu nu stiu ce duble, chiar multiple personalitati posedati voi, scumpii mei papagali neinspirati, dar in mine cu siguranta nu sălășluiesc un copil (Doamne feri'), vreo femeie (WTF?) sau ceva romanas ratacit. Ma consider o persoana completa prin tot ceea ce reprezint eu, si faptul ca sunt romanca, femeie, posibil indragostita, ocazional cu un comportament copilaresc nu necesita o asmenea departajare a planurilor.
Asadar, daca tot e sa imi trimiti un mesaj de 8 martie, nu e nevoie sa-l adresezi departamentului "femeia", cred ca nu va fi nici o problema daca mi-l voi insusi, idem cu celelalte ocazii.
Fraților, dacă pentru voi, și credeți că si pentru ceilalți, contează să arătați o formă de considerație printr-un sms sau un mail cu fel de fel de urări,măcar faceți-o intr-un mod cît mai original cu putiință ca să aibă efect, deoarece altfel nu numai că e degeaba, mai e și enervant.

Let me re-introduce myself

2009-11-26T00:31:00.000-08:00

Mi-a fost sugerată schimbarea numelui blogului pe motiv ca ar fi lung şi greoi. Şi-apăi la puhoiul de vizitatori (bullshit) ce ceteşte slovele-mi, n-aş vrea să-i pun în dificultate aşa că...here I go....
Şi pentru că o scriitură fără cetetori e ca o cină fără mâncători (asta nuş de unde a venit:) )orice alte sugestii, critici sunt binevenite. Le voi citi, evalua lua în considerare/ vă voi umple frigiderul cu carne cum ştiu eu mai bine :D

Proactiv sau reactiv?

2009-11-25T23:16:00.000-08:00

There's an old saying cum că lucrurile ce ni se întamplă n-ar fi bune sau rele în esenţa, ci modul în care ne raportăm noi la ele le atribuie această caracterisitcă. Mai departe de optimismul roz-bombon al zicalei, sâmburele de adevăr constă în ideea că fericirea nu este ceva ce să poată fi căpătat, nu are legătură cu cei din jur, nu este un efect al acţiunilor acestora. Posibilitatea de a fi sau nu fericit ne aparţine exclusiv nouă, după următorul raţionament: perfecţiunea nu există => anumite aspecte ale vieţii ne vor lăsa un gust amar. În acest punct avem posibilitatea de a căuta soluţiile optime pentru a redresa situaţia şi a o face favorabilă nouă, sau ne putem agăţa de trecut, căutând motivele a ceea ce ni se întamplă şi pe cineva pasibil pentru rolul de ţap ispăşitor.
În funcţie de acţiunile întreprinse,există două feluri de oameni:proactivi şi reactivi. Cei dintâi sunt cei ce decid să fie regizori ai celui mai important film: cel al propriei vieţi, pe când reactivii se văd constant puşi în situaţia de a reacţiona la ceea ce li se întamplă. Proactivii ştiu exact ce vor şi fac tot posibilul să obţină acel ceva, sunt oameni determinaţi care doresc să deţină controlul asupra a ceea ce li se întamplă. Reactivii, pe de altă parte, sunt aceia ce se văd surprinşi de evenimentele ce survin, se văd nevoiţi să "intre în horă", urmând ca apoi să încerce să facă tot posibilul pentru a putea face faţă celor întâmplate, profilul omului pasiv ce se complace în situaţie.
În limba română, răbdarea este o posesiune :a avea rabdare, pe când grecii o folosesc cu auxiliarul "a face", destul de stranie pentru noi formularea, deoarece ne responsabilizează direct pentru reacţiile noastre. Ce-ar fi dacă am încerca să aplicăm sintagma şi în cazul fericirii? În loc să aşteptăm să fim fericiţi, să încercăm să ne facem fericirea, sa devenim proactivi în ceea ce priveşte pozitivismul şi starea de bine din viaţa noastră?
Ştiu că sună a bullshit motivaţional, a lozinci postmoderniste cu accente de flower-power, dar nu-i nevoie de mai mult de câteva clipe pentru a-ţi răspunde la întrebarea
tu ce faci pentru fericirea ta?

to love or not to love

2009-11-24T04:03:00.000-08:00

N-am fost nicicand genul de persoana care sa dea crezare tuturor artificiilor diabeticoase, chitibusuri sentimentaliste, nonsensuri roz, sau alte asemenea aberatii empirice. M-am considerat intotdeauna o persoana rationala, cerebrala si cu mult prea multa activitate la departamentul cerebel, pentru a putea cadea prada unor astfel de porcarioare.
Cu toate astea, fiind mereu in cautarea echilibrului meu interior, am incercat sa pastrez legatura cu spiritualitatea mea, in toate formele ce-mi priau...fie arta, fie indelungi meditatii filozofice introspective fie cugetari amoroase menite sa-mi desluseasca enigmele iubirii.
Insa, nici o cercetare, fie ea cat de amanuntita, nu va reusi vreodata sa-mi dea raspunsul la o intrebare: exista oare iubirea, asa cum o redau poemele eminesciene, slagarele plangacioase, acea dragoste zaharisita de domeniul soap-operelor? Sau fiecare relatie nu este nimic mai mult decat o combinatie de atractie fizica, pura chimie, ratiune, atasament si obisnuinta?
Speranta unei vieti implinite ma face sa cred ca trebuie sa existe un grad atat de mare de compatibilitate incat trecerea timpului sa nu dauneze sentimentelor impartasite de cele doua persoane. Chiar daca pe masura ce nisipul din clepsidra se scurge, in comportamenul oamenilor survin schimbari, uneori radicale, motiv pentru care pot aparea incompatibilitati, adesea imposibil de solutionat. Cazurile in care ambii se maturizeaza si-si modifica sistemul de valori concomitent sunt cazurile fericite ale batraneilor ce-i vedem plimbandu-se pe strada tinandu-se de mana, oameni ce-si pot bifa o viata de cuplu armonioasa in coloana reusitelor.
De cat timp este nevoie pentru a cunoaste o persoana suficient incat sa poti pasi cu incredere pe acelasi drum? Probabil nu-ti ajunge o viata...Orice angajament pe termen lung este deci, un risc asumat, si o consimtire pentru incercarile ulterioare ale ambilor de solutionare a dilemelor si impasurilor survenite pe parcurs.
De fapt, asta consider eu o mare problema, o cauza a despartirilor atat de frecvente- lipsa de interes acordata incercarilor unei remedieri...partenerii abandoneaza tacit si treptat motivele ce i-au adus impreuna, condimenteaza cu o lipsa acuta de comunicare, ajungand astfel sa piarda din vedere iubirea ce i-a legat, sau sentimentele ce le-au crezut reale. Dragoste cu sila nu se poate, vorba inteleptului, dar vina ajungerii in situatia imposibilitatii salvarii relatiei apartine exclusiv amandurora, niciodata flacara nu se stinge brusc, ci doar sunt ignorate sau prost interpretate semnele prevestitoare, totul din lipsa de interes.
Solutii ar fi...planul de bataie poate fi emis, target-urile setate, teoria pusa la punct...insa daca anumite componente ale personalitatii fiecarui individ nu sunt concordante cu "regulile unei relatii reusite", totul este in zadar.

Asadar, fiind un subiect inepuizabil, cu pareri atat de impartite, imi propun sa-mi asez in ganduri randurile mele despre tot ceea ce inseamna traiul in doi, impresiile mele despre modalitatile de mentienere a unei relatii intr-un mod cat mai sanatos posibil.

To be continued...

partida de amor vs partida de sah

2009-11-10T03:29:00.000-08:00

Dintotdeauna relaţiile dintre femei şi bărbaţi au constituit subiecte de controversă. Faptul că suntem diametral opuşi şi totuşi (încercăm să) ne completăm se datorează fie modului în care am fost "programaţi", fie unei îndelungi încercări de autoperfecţionare. Ca în orice, totul ţine de perspectivă. Există persoane ce privesc relaţia feminin- masculin ca pe o colaborare, şi există tabăra adversă, militanţi neobosiţi, "soldaţi" înverşunaţi în acest război sexist, misogini şi feministe ce îşi scuză eşecurile sentimentale evocând diferenţe ireconciliabile între cele două "armate"

Pornind de la premisa că "omul este singurul animal social" singurătatea nu este o opţiune fericită de petrecere a zilelor, fapt care ne împinge la starea normală şi naturală de dorinţă de convieţuire, unuine, act cunoscut nowadays purtând denumirea de relaţie. Bun, şi atunci facem un calcul simplu... se iau un bărbat şi o femeie (nu sunt homofobă, dar prefer varianta clasică în loc de un bărbat şi un bărbat, o femeie şi o femeie, un bărbat şi un câine, un şoarece şi o cămilă, etc.) se elimina factorul singurătate din motivul mai sus mentionat, şi rezultă o relaţie, da? Şi aici inervine partea care reprezintă un mister pentru mine, şi anume: am întâlnit la viaţa mea, în câteva rânduri oameni care privesc relaţiile ca pe un joc de sah: "nenorocitul a facut asta, las ca fac eu cutare chestie, să-i arat eu că nu se joacă cu madam gogoaşă, 'tu-l în strungă", specimene ce-şi păstrază bătzul adânc înfipt în diRECT, invocând o precauţie salvatoare de eventuale următoare sechele: "ce crede fraieru'/a, că ma face el/ea pe mine? n-ai sa vezi...îi bag mortu-n casă....o directă la pateu and I win".

În primul rând, menţionez din capul ...locului că nu sunt de acord cu îndragostelile înflăcărate ("ce e val, ca valul trece"-Eminovici), în care funcţiile cerebrale se pierd undeva în aburii beţiei amorului nebun. NU. În orice circumstanţă şi conjuctură raţionalitatea este indispensabilă, asta ne diferenţează de ... melci, deci actiunile ilogice si irationale facute "in numele dragostei" sunt, pentru mine, semne ale slabiciunii, grav pedepsite apoi, in amurgul colaborarii, de catre partener.
Dar de aici pana la a-ti calcula fiecare miscare, pana la a pune toate actiunile partenerului sub lupa cu intentia de a aduna "probe" impotriva sa, de a-i studia comportamentul
întru apararea propriei blăni mi se pare, mai presus de machiavelico - stupid, INUTIL. De ce ai mima o relaţie în loc să te străduieşti să actually have one, straduinta care ar putea avea ca rezultat o "colaborare" reusita, si mai ales....adevarată. (a se citi opposite of fake).

Aşadar, ajung majoritatea relaţiilor nişte piese de teatru?căci dacă da, e tragi-comic să vezi în jurul tău nişte păpuşari ai sentimentelor, simulatori ai vieţii, strategi intr-ale "iubirii". Concluzia n-ar putea fi mai bine redată decât adaptarea blogo-literaro-acceptata a unui vers al ilustrului nostru maestru al rimei Ombladon: "pai ce facem, fetelor, ne iubim sau jucam sah?"

De ce blog

2009-11-10T01:37:00.000-08:00

De ceva timp, cei doi neuroni ai mei, plimbându-se ei aşa pe suprafaţa plată a creierului meu, se tot întrebă de ce şi-ar face cineva blog. Cel mai stupid răspuns posibil la această intrebare este : " ca să-mi scriu gândurile". Ei, bine mă gânditor chinuit ce eşti tu, dar nu puteai să-ţi însemnezi gândurile pe un maculator, o bucata de hârtie igienică sau să le tastezi mătăluţa la dumneata în hardughia personală?
Şi atunci revelaţia îi plesni apoteotic pe frumoşii mei neuroni: sunt două (doă) motive principale, dar poate mai puţin vizibile pentru care să catadicsesc eu eterul cu minunatele-mi opinii şi idei. 1 la mână: pentru că oameni estem, ne preocupă posteritatea şi ideea de moştenire, adicătelea ne gândim noi aşea ce papucii mă-sii lăsăm în urma noastră după ce dăm ortu' popii. Şi cum condiţia de a fi om presupune raţiune, ne-am zis că dacă tot gândim( unii mai mult sau mai puţin) ia să vadă şi frumoşii noştri semeni ce ne, mă scuzaţi, cacă mintea.
Al doilea motiv, cred eu, este nevoia de feedback. Adică bun, pun eu pe hârtie cheştiile care-mi trec prin căpăţână dar...să le văd numai eu? Parcă nu-mi mai vine să mă joc...Ia să vadă şi alţii şi să zică şi dumnealor dacă zic bine au ba.
Eee, şi acestea fiind spuse, mă pornii să-mi pun gândurile în rânduri, undeva unde să le poată ceti toţi. Aşadar, iată-mă intrată în blogosferă gata să imprastii filantropic idei scoase din puţul gândirii mele.