Zombie

Se făcea că eram azi cu treaba la Casa de Asigurări de Sănătate Brașov. Intru în biroul cu pricina, dau cu bună ziua că așa am învățat la mine în sat (bine, acolo se dădea cu ciocolom-ul) și ma duc la tanti funcționara cu care aveam eu treburi de împărțit. Începem să ne uităm cu respectiva stimabilă în dosarele unor pacienți pentru a verifica ceva. La pacienții care între timp trecuseră în neființă, cei care s-au ochitat de ort era scris în colțul din dreapta a paginii, cu creionul, " decedat". Nimic neobșnuit sau ieșit din comun până aici. Mai puțin faptul că, din ce țin eu minte de prin copilăria școlărească, obișnuiam să scriu cu creionul atunci când exista posibilitatea să trebuiască să corectez/ șterg ulterior. Acuma...scuzată-mi fie curiozitatea dar ce se putea schimba în starea persoanelor care aveau însemnarea in colțul dreapta sus? Cum ar exista posibilitatea ca doamna funcționară să trebuiască să modifice dosarul defuncftului? Să învie respectivul? Asta mă duce cu gândul la trei posibile cauze ale precauției funcționărești:

1. Respectiva doamnă e amatoare de genul horror și nu se știe când o pun foștii pacienți de-o invazie zombie
2. Deși doamna e angajată a Casei de Asigurări, nimic nu mai e sigur în țara asta. Nici când te duci nu-i sigur că te-ai dus...
3. La câte schimbări se întâmplă în sistemul sanitar nu te mai poți încrede în niciun om, viu sau nu.

Fără număr, fără număr

România (cel puţin cu numele căci povestea se petrece în Covasna) anului 2011

Se făcea că eram cu treaba pe la AJOFM (a.k.a. Forţele de Muncă care, apropos, e incorect denumită aşa - instituţia- deoarece este vorba de forţa de muncă dintr-un stat, nu de mai multe care este ele) Covasna, într-o frumoasă şi călduroasă dimineaţă de septembrie, cum ar fi să zicem...astăzi.

Lume multă, puzderie de absolvenţi de liceu, cu sau fără Bacalaureat veniţi să-şi depună actele pentru ajutorul de şomaj. Şi când zic lume multă ma refer la o ditamai coada.

ora 8.00 - cu jumatate de ora inainte de inceperea programului cu publicul, lumea se ingramadea deja in fata usii.

ora 8.30 - vin functionarii

ora 8. 40 - iese o madamă din biroul unde se depuneau actele cu un teanc de post it-uri, numerotate şi semnate pentru a împărţi "bonurile de ordine". Din câte ştiu eu, bonurile de ordine se referă la ORDINEA în care s-a ajuns la coada sus-menţionată. Şi se apucă doamna mea să împartă bileţelele cu numere pe sistemul...niciun sistem. LEGEA JUNGLEI. Cel mai puternic sau mai aproape de Domnia sa are şansa la un număr cât mai mic pe Sfântul Bileţel. Ce contează că tu stai la coadă de la ora 7 dacă vine vreunul mai puternic, care se împinge mai acătări şi ia un număr mai bun? Sa fii sănătos dacă n-ai dormit la prânz când erai mic.
Mai are rost să vă spun că s-a aruncat lumea ca găinile la grăunţe? Că se făcuse o îmbulzeală de să nu poţi respira? Că se îngrămădea populaţia ca ţiganii la mita electorală. DAŢI, DOMNULE, MAI PUŢIN SĂ AJUNGĂ LA TOATA LUMEA!!

Mi se pare revoltător ca, în România Uniunii Europene a secolului XXI să se întâmple aşa ceva... Sper să nu fiu înţeleasă greşit. Consider sistemul cu bonuri de ordine o treabă incredibil de bună, alternativa cea mai practică la interminabilele cozi şi stat în picioare de-a-nsulea. Dar nu făcută la modul ăsta. Nu înţeleg de ce n-au făcut dragii de la AJOFM un concurs pentru primirea bonului de ordine...nu ştiu...o cursă cu obstacole, un şanţ cu crocodili, nişte raze laser de care să treci, săritura peste o groapă cu flăcări, lupta cu urşii, că şi-aşa bonul se ia pe criterii de condiţie fizică şi abilitatea de a-i împinge pe ceilalţi astfel încât să ajungi cât mai repede la Sfânta Doamnă cu Sfintele Bonuri. Şi dacă făceau cursa de care vă zic, puteau chema şi televiziunea şi-o puneam de-un "Survivor" sau măcar de-un domnu' Dan.

Aa, să vă mai spun că limba în care se comunică oral la minunata instituţie publică nu este româna? Şi nu limba în care se comunică pe holuri, ci limba în care ţi se adresează dragele doamne funcţionare. Dar, deh, dacă în atâţia ani nu m-am obişnuit cu treaba asta şi încă mă mai frustrează...the joke's on me.

Eh, România..ţara mea de glorii, ţara mea de dor...de ducă!!!

Deşteptarea

"Orice om e prost cel putin 5 minute pe zi. Intelepciunea consta in a nu depasi aceasta limita. " Elbert Hubbard

Q: Cum trezeşti pe cineva, într-o noapte în care s-a luat curentul, astfel încât să se producă o mare confuzie pe care nici tu să nu ştii că ai creat-o?

A: Se iau 4 prieteni şi un miniconcediu petrecut la Târgu Mureş. - CHECK
Noapte - CHECK
Se ia curentul - CHECK
Se ia una bucată telefon cu touchscreen şi i se aprinde lumino-lanterna - CHECK
NU I SE BLOCHEAZĂ DISPLAY-UL - CHECK
Se merge spre garaj în căutare de lumânări - CHECK
Se ţine telefonul în mână ca un tăran - CHECK
Se formează, involuntar, din strânsoarea sus menţionată, numărul unei persoane din casă, care doarme în ceas de noapte - CHECK
Telefonul persoanei sus menţionate începe să sune strident, bineînţeles în cealaltă parte a casei.
Persoana al cărei telefon ţiuie de mama focului se trezeşte buimacă şi vine la telefon.
Se uită pe ecran şi-ţi spune că îl suni.
Tu te gândeşti că nu-i vorba despre tine deoarece tu nu-l suni din moment ce...nu îl suni.
Ca să-ţi dai seama că de fapt, nu i-ai blocat displayul telefonului şi ca ai format din greşeală numărul unui om nevinovat care voia doar să doarmă.

Bineînţeles, minunata faptă a fost săvârşită de către...subsemnata, cine altcineva, în cele 5 minute ale mele de prostie.

P.S. Uite de asta nu-mi plac mie telefoanele cu touch-screen :)

Mare-i grădina ta, Doamne...

E plăcut să ieşi din casă. E educativ. Sau nu, dar macar e amuzant.

Se făcea că eram astăzi în veşnicul microbuz Braşov - Sfântu Gheorghe. Urcă o donşoară cu o geantă d-aia de cărat lighioane, geantă care adăpostea felina donşoarei. Urca mademoiselle în dubă, se aşează, la care o con-călătoare intră în vorbă cu ea privind geanta de cărat lighioane şi cât e aceasta de practică.
- Da, am luat-o de la magazinul X, a costat cincizecişiceva de lei, aveau şi alte modele, aveau şi în caz de câine...
STOP!
Caz de câine? cum vine asta? Cum se întâmplă un câine?Imi şi imaginez reclama:" În caz de câine cumpăraţi noua geantă X. Mai spaţioasă, mai practică, mai mirobolantă" (sau...ce ştiu eu)

Lăsăm cazurile canine şi trecem la următoarea chestiune care mi-a atras atenţia. Cobor din microbuz şi observ că s-a deschis o nouă crâşmă, ceva fără pretenţii, cât de-o cinzeacă atunci când vii de pe şantier. Şi sub numele barului era trecut numele firmei :S.C. FULL RELAX S.R.L. Oi avea eu imaginaţia bogată dar asociind numele firmei cu domeniul de activitate îmi vine în minte coma alcoolică. "Barul nuştiucum - te relaxează. De tot"

Rămânând tot la publicitate, văzui acu ceva vreme pe o pancartă, ceva reclamă la o papucătorie d-asta cu hand made shoes "Magazinul icsupicsu ...hand made shoes sinds 1898". Vă daţi seama că sinds - ul ăla se voia a fi since 1898. Pe mine ce m-a mirat este cum nu a observat nimeni gogomănia înainte de a o afişa s-o vază tot poporul.


Mare e grădina ta, Doamne şi plăcut mai e să ieşi din casă.
XOXO

Olimpiadă

Titlu într-un ziar local brașovean: " Doua liceence brasovene au castigat marele premiu la Olimpiada INTERNATIONALA de limba si literatura ROMÂNĂ".
Ce vi se pare vouă ciudat în propoziția de mai sus? Căci eu, când am văzut titlul, am stat preț de câteva secunde și m-am tot uitat la gazetă precum curca-n lemne, citind și răscitind ca să mă asigur că nu e vorba de olimpiada la limba romană (aia cu italienii, Colosseum, pizza, știți voi). Păi cum, Doamne iarta-mă, olimpiadă INTERNAȚIONALĂ, adică unde vin și copii de alte naționalități să concureze cu ai noșt' pe limba lor maternă? Cum să îi pui în competiție pe niște pui de sârbi, de exemplu, cu niște românași pe un concurs de limbă si literatură română? Numai mie mi se pare aiurea treaba asta?
E ca și cum s-ar organiza Olimpiada Terestră Internațională de amestecat praf stelar, Proba de 100 metri garduri din cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, concurs de canto pentru copiii surdo-muți sau croșetat-viteză pentru ciungi.

Într-o altă ordine de idei, felicitări gagicilor care au adus acasă premiul de la ...Piatra-Neamț, unde au concurat cu elevi din Serbia, Ucraina, Moldova și Ungaria. Ce să zic...concurență serioasă. Dar, așa cum prost nu-i ăla care cere, prost e ăla care dă, felicitări elevilor din țările enumerate pentru curajul de a se înscrie într-o competiție în care eșecul le era garantat și pentru că nu se tem de provocări ( a se citi, bă...ești prost?).

10 metode de a reuşi sa nu faci ceea ce trebuie să faci

1. Setează-ţi ţinte. Preferabil irealiste, pe care oricum nu vei reuşi să le atingi într-o viaţă de om. Matusalem nu se pune.

2. Păstrează dezordine în jurul tău. Îţi va fi mult mai uşor să fii dezorientat atunci când nu găseşti nimic.

3. Păstrează fereastra de Facebook veşnic deschisă. Valabil şi pentru Messenger unde vei avea grijă să-ţi pui un status care să stârnească curiozitatea prietenilor, gen "oooffffff...".

4. Dereglează-ţi ceasul biologic astfel încât să dormi exact când nu trebuie şi să fii treaz exact atunci când productivitatea e la cote minime.

5. Visează cu ochii deschişi, cu cartea în mână sau cu tastatura în faţă exact atunci când trebuie să faci un proiect important. Irelevant la ce visezi. Important e să te reţină din ce ai de făcut.

6. Găseşte-ţi un nou hobby care să-ţi ocupe majoritatea timpului. Este important să fie un hobby care să nu aibă nimic de a face cu sarcinile pe care trebuie să le duci la îndeplinire, cum ar fi "îngrijirea balenelor albastre" sau "psihologia piticilor de gradina".

7. Ia calmante. Te vor ajuta să treci peste stress şi cu puţin noroc poate te şi scot din funcţiune vreo două saptămâni. În combinaţie cu votka efectul este garantat.

8. Postează-te în faţa televizorului, indiferent de ce urmăreşti. Important e să nu faci ceea ce ai de făcut.

9. Citeşte. Orice. Numai să fie neimportant.

10. Scrie pe blog

Pentru a reuşi in eşec ajung şi combinaţii de câte două sau mai multe din metodele mai sus enunţate sau chiar şi una, dacă stăruiţi în îndeplinirea ei. Testat de subsemnata.

Cum mi-am petrecut sfârşitul facultăţii...Crâmpeie de cur sfestiv

18 mai 2011
ora 8: sună alarma de la telefon...cică ar trebui să ma trezesc. Mă ridic în capul oaselor şi cer îndurare. Ochii mei refuză contactul cu lumina, degetele se duc inconştient pe Snooze.

ora 8.30: de data asta e groasă. Aş face bine să mă ridic din pat dacă vreau să particip la cursul festiv de absolvire a facultăţii. Şi aş face bine să afişez figura de festivitate. Tre' să văd pe unde am pus-o, că deocamdată o am la dispoziţie doar pe aia de give me a break.

ora 8. 30 - 9. 50: hai să încep să mă pregătesc. Cu ce să mă îmbrac? Probez. Nu stau bine cu timpul. Probez. S-ar putea să întârzii. Probez. I'm a drama queen. Probez. Fir-ar! Chiar nu mai am timp. Arunc la semi-nimereală ceva pe mine. Still a drama queen. Aş face bine să plec ACUM dacă nu vreau să întârzii. Trag câteva vorbe de dulce printre dinţi şi ies pe uşă. Uit aparatul foto acasă. Noi să fim sănătoşi.

ora 12: începe minunatata festivitate. Urcăm pe catafalc ăăă, pardon, scenă. Ne aşezăm precum copiii cuminţi şi ne pregătim să intonăm Gaudeamusul. Fundalul porneşte, noi pe nicăieri. Ne dăm seama că acu e momentul să mormăim imnul, până să ne dumirim despre ce e vorba, melodia de pe fundal trece deja la strofa cu numărul 2, diferită de ceea ce ştiam noi a fi strofa a doua. Diferită de orice strofă de pe lumea asta cunoşteam noi. Încercăm să scoatem ceva sunete printre dinţi, momentul este de departe penibil aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să zâmbim. Noi să fim sănătoşi.

Festivitatea continuă, mai conform scenariului, mai pe lângă, 2-3 momente penibiluţe, robe, flori, toci, diplome, zâmbete, tocuri, rude, admiratori, poze, lacrimi, bale, muci. Că mai avem o sesiune şi-un examen de licenţă de trecut...ce mai contează...Noi sa fim sănătoşi.

Per total...n-am simţit festivul momentului, poate şi pentru că facultatea nu e gata untill the fat lady sings...A trecut şi asta, m-am ales cu flori multe şi frumoase (apropos, vă anunţ că dacă nu-mi iau licenţa nu vă dau florile înapoi), am avut alături oameni pe care îi iubesc, chiar dacă unii n-au fost prezenţi fizic...ne rămâne să ne punem hainele de duminică înapoi la naftalină şi să revenim la munca la licenţă. În rest...noi să fim sănătoşi!