Fără număr, fără număr

România (cel puţin cu numele căci povestea se petrece în Covasna) anului 2011

Se făcea că eram cu treaba pe la AJOFM (a.k.a. Forţele de Muncă care, apropos, e incorect denumită aşa - instituţia- deoarece este vorba de forţa de muncă dintr-un stat, nu de mai multe care este ele) Covasna, într-o frumoasă şi călduroasă dimineaţă de septembrie, cum ar fi să zicem...astăzi.

Lume multă, puzderie de absolvenţi de liceu, cu sau fără Bacalaureat veniţi să-şi depună actele pentru ajutorul de şomaj. Şi când zic lume multă ma refer la o ditamai coada.

ora 8.00 - cu jumatate de ora inainte de inceperea programului cu publicul, lumea se ingramadea deja in fata usii.

ora 8.30 - vin functionarii

ora 8. 40 - iese o madamă din biroul unde se depuneau actele cu un teanc de post it-uri, numerotate şi semnate pentru a împărţi "bonurile de ordine". Din câte ştiu eu, bonurile de ordine se referă la ORDINEA în care s-a ajuns la coada sus-menţionată. Şi se apucă doamna mea să împartă bileţelele cu numere pe sistemul...niciun sistem. LEGEA JUNGLEI. Cel mai puternic sau mai aproape de Domnia sa are şansa la un număr cât mai mic pe Sfântul Bileţel. Ce contează că tu stai la coadă de la ora 7 dacă vine vreunul mai puternic, care se împinge mai acătări şi ia un număr mai bun? Sa fii sănătos dacă n-ai dormit la prânz când erai mic.
Mai are rost să vă spun că s-a aruncat lumea ca găinile la grăunţe? Că se făcuse o îmbulzeală de să nu poţi respira? Că se îngrămădea populaţia ca ţiganii la mita electorală. DAŢI, DOMNULE, MAI PUŢIN SĂ AJUNGĂ LA TOATA LUMEA!!

Mi se pare revoltător ca, în România Uniunii Europene a secolului XXI să se întâmple aşa ceva... Sper să nu fiu înţeleasă greşit. Consider sistemul cu bonuri de ordine o treabă incredibil de bună, alternativa cea mai practică la interminabilele cozi şi stat în picioare de-a-nsulea. Dar nu făcută la modul ăsta. Nu înţeleg de ce n-au făcut dragii de la AJOFM un concurs pentru primirea bonului de ordine...nu ştiu...o cursă cu obstacole, un şanţ cu crocodili, nişte raze laser de care să treci, săritura peste o groapă cu flăcări, lupta cu urşii, că şi-aşa bonul se ia pe criterii de condiţie fizică şi abilitatea de a-i împinge pe ceilalţi astfel încât să ajungi cât mai repede la Sfânta Doamnă cu Sfintele Bonuri. Şi dacă făceau cursa de care vă zic, puteau chema şi televiziunea şi-o puneam de-un "Survivor" sau măcar de-un domnu' Dan.

Aa, să vă mai spun că limba în care se comunică oral la minunata instituţie publică nu este româna? Şi nu limba în care se comunică pe holuri, ci limba în care ţi se adresează dragele doamne funcţionare. Dar, deh, dacă în atâţia ani nu m-am obişnuit cu treaba asta şi încă mă mai frustrează...the joke's on me.

Eh, România..ţara mea de glorii, ţara mea de dor...de ducă!!!