România (cel puţin cu numele căci povestea se petrece în Covasna) anului 2011
Se făcea că eram cu treaba pe la AJOFM (a.k.a. Forţele de Muncă care, apropos, e incorect denumită aşa - instituţia- deoarece este vorba de forţa de muncă dintr-un stat, nu de mai multe care este ele) Covasna, într-o frumoasă şi călduroasă dimineaţă de septembrie, cum ar fi să zicem...astăzi.
Lume multă, puzderie de absolvenţi de liceu, cu sau fără Bacalaureat veniţi să-şi depună actele pentru ajutorul de şomaj. Şi când zic lume multă ma refer la o ditamai coada.
ora 8.00 - cu jumatate de ora inainte de inceperea programului cu publicul, lumea se ingramadea deja in fata usii.
ora 8.30 - vin functionarii
ora 8. 40 - iese o madamă din biroul unde se depuneau actele cu un teanc de post it-uri, numerotate şi semnate pentru a împărţi "bonurile de ordine". Din câte ştiu eu, bonurile de ordine se referă la ORDINEA în care s-a ajuns la coada sus-menţionată. Şi se apucă doamna mea să împartă bileţelele cu numere pe sistemul...niciun sistem. LEGEA JUNGLEI. Cel mai puternic sau mai aproape de Domnia sa are şansa la un număr cât mai mic pe Sfântul Bileţel. Ce contează că tu stai la coadă de la ora 7 dacă vine vreunul mai puternic, care se împinge mai acătări şi ia un număr mai bun? Sa fii sănătos dacă n-ai dormit la prânz când erai mic.
Mai are rost să vă spun că s-a aruncat lumea ca găinile la grăunţe? Că se făcuse o îmbulzeală de să nu poţi respira? Că se îngrămădea populaţia ca ţiganii la mita electorală. DAŢI, DOMNULE, MAI PUŢIN SĂ AJUNGĂ LA TOATA LUMEA!!
Mi se pare revoltător ca, în România Uniunii Europene a secolului XXI să se întâmple aşa ceva... Sper să nu fiu înţeleasă greşit. Consider sistemul cu bonuri de ordine o treabă incredibil de bună, alternativa cea mai practică la interminabilele cozi şi stat în picioare de-a-nsulea. Dar nu făcută la modul ăsta. Nu înţeleg de ce n-au făcut dragii de la AJOFM un concurs pentru primirea bonului de ordine...nu ştiu...o cursă cu obstacole, un şanţ cu crocodili, nişte raze laser de care să treci, săritura peste o groapă cu flăcări, lupta cu urşii, că şi-aşa bonul se ia pe criterii de condiţie fizică şi abilitatea de a-i împinge pe ceilalţi astfel încât să ajungi cât mai repede la Sfânta Doamnă cu Sfintele Bonuri. Şi dacă făceau cursa de care vă zic, puteau chema şi televiziunea şi-o puneam de-un "Survivor" sau măcar de-un domnu' Dan.
Aa, să vă mai spun că limba în care se comunică oral la minunata instituţie publică nu este româna? Şi nu limba în care se comunică pe holuri, ci limba în care ţi se adresează dragele doamne funcţionare. Dar, deh, dacă în atâţia ani nu m-am obişnuit cu treaba asta şi încă mă mai frustrează...the joke's on me.
Eh, România..ţara mea de glorii, ţara mea de dor...de ducă!!!
luni, 5 septembrie 2011
duminică, 14 august 2011
Deşteptarea
"Orice om e prost cel putin 5 minute pe zi. Intelepciunea consta in a nu depasi aceasta limita. " Elbert Hubbard
Q: Cum trezeşti pe cineva, într-o noapte în care s-a luat curentul, astfel încât să se producă o mare confuzie pe care nici tu să nu ştii că ai creat-o?
A: Se iau 4 prieteni şi un miniconcediu petrecut la Târgu Mureş. - CHECK
Noapte - CHECK
Se ia curentul - CHECK
Se ia una bucată telefon cu touchscreen şi i se aprinde lumino-lanterna - CHECK
NU I SE BLOCHEAZĂ DISPLAY-UL - CHECK
Se merge spre garaj în căutare de lumânări - CHECK
Se ţine telefonul în mână ca un tăran - CHECK
Se formează, involuntar, din strânsoarea sus menţionată, numărul unei persoane din casă, care doarme în ceas de noapte - CHECK
Telefonul persoanei sus menţionate începe să sune strident, bineînţeles în cealaltă parte a casei.
Persoana al cărei telefon ţiuie de mama focului se trezeşte buimacă şi vine la telefon.
Se uită pe ecran şi-ţi spune că îl suni.
Tu te gândeşti că nu-i vorba despre tine deoarece tu nu-l suni din moment ce...nu îl suni.
Ca să-ţi dai seama că de fapt, nu i-ai blocat displayul telefonului şi ca ai format din greşeală numărul unui om nevinovat care voia doar să doarmă.
Bineînţeles, minunata faptă a fost săvârşită de către...subsemnata, cine altcineva, în cele 5 minute ale mele de prostie.
P.S. Uite de asta nu-mi plac mie telefoanele cu touch-screen :)
Q: Cum trezeşti pe cineva, într-o noapte în care s-a luat curentul, astfel încât să se producă o mare confuzie pe care nici tu să nu ştii că ai creat-o?
A: Se iau 4 prieteni şi un miniconcediu petrecut la Târgu Mureş. - CHECK
Noapte - CHECK
Se ia curentul - CHECK
Se ia una bucată telefon cu touchscreen şi i se aprinde lumino-lanterna - CHECK
NU I SE BLOCHEAZĂ DISPLAY-UL - CHECK
Se merge spre garaj în căutare de lumânări - CHECK
Se ţine telefonul în mână ca un tăran - CHECK
Se formează, involuntar, din strânsoarea sus menţionată, numărul unei persoane din casă, care doarme în ceas de noapte - CHECK
Telefonul persoanei sus menţionate începe să sune strident, bineînţeles în cealaltă parte a casei.
Persoana al cărei telefon ţiuie de mama focului se trezeşte buimacă şi vine la telefon.
Se uită pe ecran şi-ţi spune că îl suni.
Tu te gândeşti că nu-i vorba despre tine deoarece tu nu-l suni din moment ce...nu îl suni.
Ca să-ţi dai seama că de fapt, nu i-ai blocat displayul telefonului şi ca ai format din greşeală numărul unui om nevinovat care voia doar să doarmă.
Bineînţeles, minunata faptă a fost săvârşită de către...subsemnata, cine altcineva, în cele 5 minute ale mele de prostie.
P.S. Uite de asta nu-mi plac mie telefoanele cu touch-screen :)
joi, 30 iunie 2011
Mare-i grădina ta, Doamne...
E plăcut să ieşi din casă. E educativ. Sau nu, dar macar e amuzant.
Se făcea că eram astăzi în veşnicul microbuz Braşov - Sfântu Gheorghe. Urcă o donşoară cu o geantă d-aia de cărat lighioane, geantă care adăpostea felina donşoarei. Urca mademoiselle în dubă, se aşează, la care o con-călătoare intră în vorbă cu ea privind geanta de cărat lighioane şi cât e aceasta de practică.
- Da, am luat-o de la magazinul X, a costat cincizecişiceva de lei, aveau şi alte modele, aveau şi în caz de câine...
STOP!
Caz de câine? cum vine asta? Cum se întâmplă un câine?Imi şi imaginez reclama:" În caz de câine cumpăraţi noua geantă X. Mai spaţioasă, mai practică, mai mirobolantă" (sau...ce ştiu eu)
Lăsăm cazurile canine şi trecem la următoarea chestiune care mi-a atras atenţia. Cobor din microbuz şi observ că s-a deschis o nouă crâşmă, ceva fără pretenţii, cât de-o cinzeacă atunci când vii de pe şantier. Şi sub numele barului era trecut numele firmei :S.C. FULL RELAX S.R.L. Oi avea eu imaginaţia bogată dar asociind numele firmei cu domeniul de activitate îmi vine în minte coma alcoolică. "Barul nuştiucum - te relaxează. De tot"
Rămânând tot la publicitate, văzui acu ceva vreme pe o pancartă, ceva reclamă la o papucătorie d-asta cu hand made shoes "Magazinul icsupicsu ...hand made shoes sinds 1898". Vă daţi seama că sinds - ul ăla se voia a fi since 1898. Pe mine ce m-a mirat este cum nu a observat nimeni gogomănia înainte de a o afişa s-o vază tot poporul.
Mare e grădina ta, Doamne şi plăcut mai e să ieşi din casă.
XOXO
Se făcea că eram astăzi în veşnicul microbuz Braşov - Sfântu Gheorghe. Urcă o donşoară cu o geantă d-aia de cărat lighioane, geantă care adăpostea felina donşoarei. Urca mademoiselle în dubă, se aşează, la care o con-călătoare intră în vorbă cu ea privind geanta de cărat lighioane şi cât e aceasta de practică.
- Da, am luat-o de la magazinul X, a costat cincizecişiceva de lei, aveau şi alte modele, aveau şi în caz de câine...
STOP!
Caz de câine? cum vine asta? Cum se întâmplă un câine?Imi şi imaginez reclama:" În caz de câine cumpăraţi noua geantă X. Mai spaţioasă, mai practică, mai mirobolantă" (sau...ce ştiu eu)
Lăsăm cazurile canine şi trecem la următoarea chestiune care mi-a atras atenţia. Cobor din microbuz şi observ că s-a deschis o nouă crâşmă, ceva fără pretenţii, cât de-o cinzeacă atunci când vii de pe şantier. Şi sub numele barului era trecut numele firmei :S.C. FULL RELAX S.R.L. Oi avea eu imaginaţia bogată dar asociind numele firmei cu domeniul de activitate îmi vine în minte coma alcoolică. "Barul nuştiucum - te relaxează. De tot"
Rămânând tot la publicitate, văzui acu ceva vreme pe o pancartă, ceva reclamă la o papucătorie d-asta cu hand made shoes "Magazinul icsupicsu ...hand made shoes sinds 1898". Vă daţi seama că sinds - ul ăla se voia a fi since 1898. Pe mine ce m-a mirat este cum nu a observat nimeni gogomănia înainte de a o afişa s-o vază tot poporul.
Mare e grădina ta, Doamne şi plăcut mai e să ieşi din casă.
XOXO
joi, 9 iunie 2011
Olimpiadă
Titlu într-un ziar local brașovean: " Doua liceence brasovene au castigat marele premiu la Olimpiada INTERNATIONALA de limba si literatura ROMÂNĂ".
Ce vi se pare vouă ciudat în propoziția de mai sus? Căci eu, când am văzut titlul, am stat preț de câteva secunde și m-am tot uitat la gazetă precum curca-n lemne, citind și răscitind ca să mă asigur că nu e vorba de olimpiada la limba romană (aia cu italienii, Colosseum, pizza, știți voi). Păi cum, Doamne iarta-mă, olimpiadă INTERNAȚIONALĂ, adică unde vin și copii de alte naționalități să concureze cu ai noșt' pe limba lor maternă? Cum să îi pui în competiție pe niște pui de sârbi, de exemplu, cu niște românași pe un concurs de limbă si literatură română? Numai mie mi se pare aiurea treaba asta?
E ca și cum s-ar organiza Olimpiada Terestră Internațională de amestecat praf stelar, Proba de 100 metri garduri din cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, concurs de canto pentru copiii surdo-muți sau croșetat-viteză pentru ciungi.
Într-o altă ordine de idei, felicitări gagicilor care au adus acasă premiul de la ...Piatra-Neamț, unde au concurat cu elevi din Serbia, Ucraina, Moldova și Ungaria. Ce să zic...concurență serioasă. Dar, așa cum prost nu-i ăla care cere, prost e ăla care dă, felicitări elevilor din țările enumerate pentru curajul de a se înscrie într-o competiție în care eșecul le era garantat și pentru că nu se tem de provocări ( a se citi, bă...ești prost?).
Ce vi se pare vouă ciudat în propoziția de mai sus? Căci eu, când am văzut titlul, am stat preț de câteva secunde și m-am tot uitat la gazetă precum curca-n lemne, citind și răscitind ca să mă asigur că nu e vorba de olimpiada la limba romană (aia cu italienii, Colosseum, pizza, știți voi). Păi cum, Doamne iarta-mă, olimpiadă INTERNAȚIONALĂ, adică unde vin și copii de alte naționalități să concureze cu ai noșt' pe limba lor maternă? Cum să îi pui în competiție pe niște pui de sârbi, de exemplu, cu niște românași pe un concurs de limbă si literatură română? Numai mie mi se pare aiurea treaba asta?
E ca și cum s-ar organiza Olimpiada Terestră Internațională de amestecat praf stelar, Proba de 100 metri garduri din cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, concurs de canto pentru copiii surdo-muți sau croșetat-viteză pentru ciungi.
Într-o altă ordine de idei, felicitări gagicilor care au adus acasă premiul de la ...Piatra-Neamț, unde au concurat cu elevi din Serbia, Ucraina, Moldova și Ungaria. Ce să zic...concurență serioasă. Dar, așa cum prost nu-i ăla care cere, prost e ăla care dă, felicitări elevilor din țările enumerate pentru curajul de a se înscrie într-o competiție în care eșecul le era garantat și pentru că nu se tem de provocări ( a se citi, bă...ești prost?).
marți, 24 mai 2011
10 metode de a reuşi sa nu faci ceea ce trebuie să faci
1. Setează-ţi ţinte. Preferabil irealiste, pe care oricum nu vei reuşi să le atingi într-o viaţă de om. Matusalem nu se pune.
2. Păstrează dezordine în jurul tău. Îţi va fi mult mai uşor să fii dezorientat atunci când nu găseşti nimic.
3. Păstrează fereastra de Facebook veşnic deschisă. Valabil şi pentru Messenger unde vei avea grijă să-ţi pui un status care să stârnească curiozitatea prietenilor, gen "oooffffff...".
4. Dereglează-ţi ceasul biologic astfel încât să dormi exact când nu trebuie şi să fii treaz exact atunci când productivitatea e la cote minime.
5. Visează cu ochii deschişi, cu cartea în mână sau cu tastatura în faţă exact atunci când trebuie să faci un proiect important. Irelevant la ce visezi. Important e să te reţină din ce ai de făcut.
6. Găseşte-ţi un nou hobby care să-ţi ocupe majoritatea timpului. Este important să fie un hobby care să nu aibă nimic de a face cu sarcinile pe care trebuie să le duci la îndeplinire, cum ar fi "îngrijirea balenelor albastre" sau "psihologia piticilor de gradina".
7. Ia calmante. Te vor ajuta să treci peste stress şi cu puţin noroc poate te şi scot din funcţiune vreo două saptămâni. În combinaţie cu votka efectul este garantat.
8. Postează-te în faţa televizorului, indiferent de ce urmăreşti. Important e să nu faci ceea ce ai de făcut.
9. Citeşte. Orice. Numai să fie neimportant.
10. Scrie pe blog
Pentru a reuşi in eşec ajung şi combinaţii de câte două sau mai multe din metodele mai sus enunţate sau chiar şi una, dacă stăruiţi în îndeplinirea ei. Testat de subsemnata.
2. Păstrează dezordine în jurul tău. Îţi va fi mult mai uşor să fii dezorientat atunci când nu găseşti nimic.
3. Păstrează fereastra de Facebook veşnic deschisă. Valabil şi pentru Messenger unde vei avea grijă să-ţi pui un status care să stârnească curiozitatea prietenilor, gen "oooffffff...".
4. Dereglează-ţi ceasul biologic astfel încât să dormi exact când nu trebuie şi să fii treaz exact atunci când productivitatea e la cote minime.
5. Visează cu ochii deschişi, cu cartea în mână sau cu tastatura în faţă exact atunci când trebuie să faci un proiect important. Irelevant la ce visezi. Important e să te reţină din ce ai de făcut.
6. Găseşte-ţi un nou hobby care să-ţi ocupe majoritatea timpului. Este important să fie un hobby care să nu aibă nimic de a face cu sarcinile pe care trebuie să le duci la îndeplinire, cum ar fi "îngrijirea balenelor albastre" sau "psihologia piticilor de gradina".
7. Ia calmante. Te vor ajuta să treci peste stress şi cu puţin noroc poate te şi scot din funcţiune vreo două saptămâni. În combinaţie cu votka efectul este garantat.
8. Postează-te în faţa televizorului, indiferent de ce urmăreşti. Important e să nu faci ceea ce ai de făcut.
9. Citeşte. Orice. Numai să fie neimportant.
10. Scrie pe blog
Pentru a reuşi in eşec ajung şi combinaţii de câte două sau mai multe din metodele mai sus enunţate sau chiar şi una, dacă stăruiţi în îndeplinirea ei. Testat de subsemnata.
miercuri, 18 mai 2011
Cum mi-am petrecut sfârşitul facultăţii...Crâmpeie de cur sfestiv
18 mai 2011
ora 8: sună alarma de la telefon...cică ar trebui să ma trezesc. Mă ridic în capul oaselor şi cer îndurare. Ochii mei refuză contactul cu lumina, degetele se duc inconştient pe Snooze.
ora 8.30: de data asta e groasă. Aş face bine să mă ridic din pat dacă vreau să particip la cursul festiv de absolvire a facultăţii. Şi aş face bine să afişez figura de festivitate. Tre' să văd pe unde am pus-o, că deocamdată o am la dispoziţie doar pe aia de give me a break.
ora 8. 30 - 9. 50: hai să încep să mă pregătesc. Cu ce să mă îmbrac? Probez. Nu stau bine cu timpul. Probez. S-ar putea să întârzii. Probez. I'm a drama queen. Probez. Fir-ar! Chiar nu mai am timp. Arunc la semi-nimereală ceva pe mine. Still a drama queen. Aş face bine să plec ACUM dacă nu vreau să întârzii. Trag câteva vorbe de dulce printre dinţi şi ies pe uşă. Uit aparatul foto acasă. Noi să fim sănătoşi.
ora 12: începe minunatata festivitate. Urcăm pe catafalc ăăă, pardon, scenă. Ne aşezăm precum copiii cuminţi şi ne pregătim să intonăm Gaudeamusul. Fundalul porneşte, noi pe nicăieri. Ne dăm seama că acu e momentul să mormăim imnul, până să ne dumirim despre ce e vorba, melodia de pe fundal trece deja la strofa cu numărul 2, diferită de ceea ce ştiam noi a fi strofa a doua. Diferită de orice strofă de pe lumea asta cunoşteam noi. Încercăm să scoatem ceva sunete printre dinţi, momentul este de departe penibil aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să zâmbim. Noi să fim sănătoşi.
Festivitatea continuă, mai conform scenariului, mai pe lângă, 2-3 momente penibiluţe, robe, flori, toci, diplome, zâmbete, tocuri, rude, admiratori, poze, lacrimi, bale, muci. Că mai avem o sesiune şi-un examen de licenţă de trecut...ce mai contează...Noi sa fim sănătoşi.
Per total...n-am simţit festivul momentului, poate şi pentru că facultatea nu e gata untill the fat lady sings...A trecut şi asta, m-am ales cu flori multe şi frumoase (apropos, vă anunţ că dacă nu-mi iau licenţa nu vă dau florile înapoi), am avut alături oameni pe care îi iubesc, chiar dacă unii n-au fost prezenţi fizic...ne rămâne să ne punem hainele de duminică înapoi la naftalină şi să revenim la munca la licenţă. În rest...noi să fim sănătoşi!
ora 8: sună alarma de la telefon...cică ar trebui să ma trezesc. Mă ridic în capul oaselor şi cer îndurare. Ochii mei refuză contactul cu lumina, degetele se duc inconştient pe Snooze.
ora 8.30: de data asta e groasă. Aş face bine să mă ridic din pat dacă vreau să particip la cursul festiv de absolvire a facultăţii. Şi aş face bine să afişez figura de festivitate. Tre' să văd pe unde am pus-o, că deocamdată o am la dispoziţie doar pe aia de give me a break.
ora 8. 30 - 9. 50: hai să încep să mă pregătesc. Cu ce să mă îmbrac? Probez. Nu stau bine cu timpul. Probez. S-ar putea să întârzii. Probez. I'm a drama queen. Probez. Fir-ar! Chiar nu mai am timp. Arunc la semi-nimereală ceva pe mine. Still a drama queen. Aş face bine să plec ACUM dacă nu vreau să întârzii. Trag câteva vorbe de dulce printre dinţi şi ies pe uşă. Uit aparatul foto acasă. Noi să fim sănătoşi.
ora 12: începe minunatata festivitate. Urcăm pe catafalc ăăă, pardon, scenă. Ne aşezăm precum copiii cuminţi şi ne pregătim să intonăm Gaudeamusul. Fundalul porneşte, noi pe nicăieri. Ne dăm seama că acu e momentul să mormăim imnul, până să ne dumirim despre ce e vorba, melodia de pe fundal trece deja la strofa cu numărul 2, diferită de ceea ce ştiam noi a fi strofa a doua. Diferită de orice strofă de pe lumea asta cunoşteam noi. Încercăm să scoatem ceva sunete printre dinţi, momentul este de departe penibil aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să zâmbim. Noi să fim sănătoşi.
Festivitatea continuă, mai conform scenariului, mai pe lângă, 2-3 momente penibiluţe, robe, flori, toci, diplome, zâmbete, tocuri, rude, admiratori, poze, lacrimi, bale, muci. Că mai avem o sesiune şi-un examen de licenţă de trecut...ce mai contează...Noi sa fim sănătoşi.
Per total...n-am simţit festivul momentului, poate şi pentru că facultatea nu e gata untill the fat lady sings...A trecut şi asta, m-am ales cu flori multe şi frumoase (apropos, vă anunţ că dacă nu-mi iau licenţa nu vă dau florile înapoi), am avut alături oameni pe care îi iubesc, chiar dacă unii n-au fost prezenţi fizic...ne rămâne să ne punem hainele de duminică înapoi la naftalină şi să revenim la munca la licenţă. În rest...noi să fim sănătoşi!
miercuri, 6 aprilie 2011
Motivaţional
Există momente în viaţă în care terminarea unei etape, ne vom opri asupra procesului educaţonal, presupune un efort intelectual susţinut. Cum ar fi, par example finalizarea studiilor universitare şi susţinerea tezei de licenţă. Chiar dacă se ştie încă de la începuturile facultăţii că obţinerea patalamalei este condiţionată de această lucrare, aşadar suntem conştienţi de importanţa ei, în majoriatatea cazurilor sforţările încep pe ultima sută de metri. C-aşa-i studentul dom'le, până nu arde, nu-i musai. Eh, marea problemă, însă, apare atunci când se caută motivaţia pentru a te pune pe treabă, deoarece uneori pare că e mai uşor să găseşti viaţă pe Marte, un nasture scăpat în Groapa Marianelor, răspunsul la întrebarea "Care este sensul vieţii?" decât motivaţia şi voinţa de a te apuca de elaborarea tezei de licenţă. Deoarece sunt o persoană inimoasă şi săritoare m-am gândit să share some of my wisdom cu voi şi vă propun câteva soluţii ajutătoare pentru a putea găsi motivaţia necesară ducerii la capăt a acestei sarcini:
- se recomandă post negru, pe o perioada de 3 zile pentru a vă obişnui cu senzaţia de foame de care veţi avea parte în cazul neterminării facultăţii. Menţionez că statutul de absolvent de studii superioare nu garantează dispariţia senzaţiei de foame şi nu asigură procurarea resurselor necesare traiului, dar nu se ştie când vor desoperi cercetătorii britanici hârtia ca aliment comestibil şi nutritiv şi nu am vrea să ne prindă desoperiţi, aşa că, dragii mei, faceţi provizii.
- un stagiu de internship într-o uzină metalurgică pentru a vă familiariza cu munca pentru că probabil asta e tot ceea ce veţi obţine dacă nu vă daţi în vânt după şcoală.
- pentru persoanele mai rezistente o corecţie fizică, menită să bage minţile în cap. Recomand totuşi evitarea părţilor corporale de care veţi avea nevoie în procesul de elaborare a tezei de licenţă cum ar fi capul, mâinile şi fundul (opţional pentru cei ce pot citi şi tasta şi din picioare). Pentru această metodă se pot utiliza orice fel de obiecte, mai mult sau mai puţin contodente, e nevoie de multă imaginaţie, dacă credeţi că nu vă descurcaţi singuri puteţi ruga un prieten să vă sară in ajutor, the sky is the limit.
- dacă simţiţi nevoia de a vă limpezi mintea puteţi recurge la meditaţie. Pentru aceasta un loc retras, poate undeva în natură este cel mai potrivit. Pentru a recurge la această metodă este recomandat să aveţi la îndemână un arsenal de arme albe sau o condiţie fizică excepţională deoarece nu ştii când procesul de relaxare şi meditaţie poate fi intrerupt de o haită de câini maidanezi sau o şatră de ţigani. Pentru doritorii de senzaţii tari aceasta poate constitui o experienţă de neuitat.
- invocarea un crize de nebunie vă poate garanta amânarea susţinerii tezei de licenţă. Dacă simţiţi că aveţi aptitudini actoriceşti puteţi încerca: vorbitul în limbi străine...străine de orice limbă cunoscută omului (pentru documentare puteţi apela la studiul limbilor africane combinate cu elemente din rusă, finlandeză şi accente de portugheză), interpretarea de personaje istorice (idee: te trezeşti noaptea, te costumezi, mergi în bucătărie, iei coada de mătură şi faci pe spadasinul. Atunci când ai tăi, treziţi de zgomotul oalelor cazute prin bucătărie te vor întreba ce grijania mă-tii crezi că faci le spui cu o privire fixă şi some crazy eyes "şhhht! Aramis s-a reîncarnat în mine şi plec în căutarea lui Porthos şi Athos. ") sau vă inchideţi în maşina de spălat şi recitaţi Luceafărul...de la coadă la cap (necesită flexibilitate şi aptitudini de contorsionist, dar rezultatul este garantat). Bineînţeles că ai voştri vor considera că nu sunteţi în starea de a vă da licenţa...mai rămâne doar să vă obişnuiţi cu cămăsile cu mâneci foarte lungi.
- achiziţionarea a 3 oi şi 2 capre, o manta şi un toiag. Transhumanţă versus Licenţă. Sună bine, nu?
joi, 24 martie 2011
Simptomatică
Îţi dai seama că eşti răcit atunci când:
- îţi ştergi mucii cu covorul
- la câteva minute după ce strănuţi vezi la TV ceva despre un cutremur, tsunami cu cauze necunoscute
- deşi stai la parter, de fiecare dată când tuşeşti vecinul de la 4 vine sa te roage să încetezi pentru că deja i-a căzut mobila prin casă
- îţi simţi gâtul de parcă ai servit sticlă pisată la micul dejun
- iţi simţi ochii de parca i-ai ţinut peste noapte in acid clorhidric
- sarcini simple precum deplasarea dintr-o camera în alta par de o complexitate demnă de Jocurile Olimpice
- temperatura corpului tău e atât de crescută încât ai topit canapeaua
- trasnspiri atât de mult încât faci mucegai
- desi e sfârşitul lui martie si ai centrala dată la maxim, eşti mai îmbracat decât Baba Dochia şi ai impresia că e răcoare în casă
- te-a sunat Moş Crăciun să-ţi ofere jobul lui Rudolf
- prin vene îţi curge deja ceai cu lămîie şi miere
marți, 22 martie 2011
Poveştiri din dubă - ep. 2
Se pare că microbuzul care face traseul Sfântu Gheorghe - Braşov este o sursă inepuizabilă de poveşti pe care nu mă pot abţine să nu vi le împărtăşesc. Aşadar, mă duceam astăzi spre Braşov...zi frumoasă, primăvară, soare, păsărele, toate cele...Mă aşez, îmi scot cartea ca să omor timpul dintre urbe când la un moment dat aud un sunet ca de bizon în spatele meu. Primul gând - what kind of sick safari is this? Stiţi genul ăla de respiraţie greoaie şi chinuită , de nas înfundat-...cand ma uit in spate, un domn de 2x2 m se chinuia să respire...Şi când zic că se chinuia I mean it...îmi fâlfâiau paginile cărţii, se plângea lumea din microbuz de curent, îmi venea să mă intorc să-i spun că îmi strică coafura, când expira omul aproape că mergea microbuzul în marşarier...
Cam atât pentru deocamdata...Stay tooned...
Cam atât pentru deocamdata...Stay tooned...
marți, 8 martie 2011
Poveştiri din dubă
Data: 8 martie, 2011. Ora 22 şi ceva
Locaţia:în microbuzul dinspre Braşov spre Sfântu
Sub deviza Mare ţi-e grădina, Doamne...iata-mă după o lunga absenţă din peisajul blogosferic revenind cu noi istorisiri cotidiene. Aşadar, după cum vă dădurăţi sama de mai sus povestea de astăzi se petrece în microbuz, deşi este impropiu să o numesc poveste ea fiind mai degraba o zugrăvire a anumitor personaje con-călătoare cu subsemnata.
Prima eroină, care şi-a câştigat dreptul la întâietate, este o domnişoară care...ofta....mult. La început m-am gandit că mna...o fi gagica obosită, o fi venind de la muncă, drumu-i lung şi-am obosit...d-astea...dar, după 20 de minute de oftat cu frecvenţă crescândă îmi venea să o întreb prieteneşte : "Duduie, ce basca mea? Te depresurizezi? Ţi-e rău sau ai servit prea mult aer la cină şi ţi-a picat prost?"
Buuun...s-o lăsăm pe domnişoara dezumflici şi să continuăm cu o apreciere valoroasă asupra sistemului de măsurare, a loveometrului unei anumite categorii..de domnişoare...uşurele. Îmi cer scuze anticipat dacă mă las pradă prejudecăţilor dar oameni suntem. Am asistat, involuntar, la o conversaţie între două domnişoare, despre care am aflat că lucrează la un club de noapte, un local de striptease şi că mergeau spre job. O fi snobism să cred că domnişoarele erau neapărat dansatoare la ţeavă, pardon bară, poate or fi responsabile cu curăţenia sau chelneriţe şi eu comit nedreptatea de a le judeca şi cataloga, dar după vorbă, după port tare tind să cred că erau prestatoare de servicii coregrafice. Şi am aflat despre dumnealor, cel puţin despre una din ele , (cea..creolă) că este mama unui prunc proaspăt creştinat, că speră să aibă clienţi ca să-i treacă mai repede timpul, şi alte banalităţi. La un moment dat o întreabă pe interlocutoare:
- Auzi? Dar tu nu-l iubeşti pe prietenul tău, nu?
- Ba da! De ce?
- Păi am vazut că nu ai poze cu el pe Facebook!
Doar mie mi se pare ciudat modul în care evaluează o dansatoare la bară gradul de iubire? Adică îl iubeşti pe prietenul tău dacă te dezbraci pe bani în faţa altor bărbaţi, dar nu ţi-e drag de el dacă nu ai poze cu el pe Facebook?
Call me old fashioned, but I think the world's gone crazy...
Atât deocamdată căci it's been a long day...Sper să revin curând cu o postare nouă...
Hugs and kisses!!!
Locaţia:în microbuzul dinspre Braşov spre Sfântu
Sub deviza Mare ţi-e grădina, Doamne...iata-mă după o lunga absenţă din peisajul blogosferic revenind cu noi istorisiri cotidiene. Aşadar, după cum vă dădurăţi sama de mai sus povestea de astăzi se petrece în microbuz, deşi este impropiu să o numesc poveste ea fiind mai degraba o zugrăvire a anumitor personaje con-călătoare cu subsemnata.
Prima eroină, care şi-a câştigat dreptul la întâietate, este o domnişoară care...ofta....mult. La început m-am gandit că mna...o fi gagica obosită, o fi venind de la muncă, drumu-i lung şi-am obosit...d-astea...dar, după 20 de minute de oftat cu frecvenţă crescândă îmi venea să o întreb prieteneşte : "Duduie, ce basca mea? Te depresurizezi? Ţi-e rău sau ai servit prea mult aer la cină şi ţi-a picat prost?"
Buuun...s-o lăsăm pe domnişoara dezumflici şi să continuăm cu o apreciere valoroasă asupra sistemului de măsurare, a loveometrului unei anumite categorii..de domnişoare...uşurele. Îmi cer scuze anticipat dacă mă las pradă prejudecăţilor dar oameni suntem. Am asistat, involuntar, la o conversaţie între două domnişoare, despre care am aflat că lucrează la un club de noapte, un local de striptease şi că mergeau spre job. O fi snobism să cred că domnişoarele erau neapărat dansatoare la ţeavă, pardon bară, poate or fi responsabile cu curăţenia sau chelneriţe şi eu comit nedreptatea de a le judeca şi cataloga, dar după vorbă, după port tare tind să cred că erau prestatoare de servicii coregrafice. Şi am aflat despre dumnealor, cel puţin despre una din ele , (cea..creolă) că este mama unui prunc proaspăt creştinat, că speră să aibă clienţi ca să-i treacă mai repede timpul, şi alte banalităţi. La un moment dat o întreabă pe interlocutoare:
- Auzi? Dar tu nu-l iubeşti pe prietenul tău, nu?
- Ba da! De ce?
- Păi am vazut că nu ai poze cu el pe Facebook!
Doar mie mi se pare ciudat modul în care evaluează o dansatoare la bară gradul de iubire? Adică îl iubeşti pe prietenul tău dacă te dezbraci pe bani în faţa altor bărbaţi, dar nu ţi-e drag de el dacă nu ai poze cu el pe Facebook?
Call me old fashioned, but I think the world's gone crazy...
Atât deocamdată căci it's been a long day...Sper să revin curând cu o postare nouă...
Hugs and kisses!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
