Luna plină și casa somnambulilor

Varianta originală :„Pe la ora 2 - 2 si ceva s-a constatat o furtuna din care n-am putut sa dorm cu nevasta-mea impreuna in pat fiindca s-a declansat o.... extorsiune al unui degajament al unei construnctii de.... aaaa... intr-o apa si dupa care puteti uita. Acuma ma duc sa-l caut pe...”

 Varianta personalizată:„ Pe la ora unu, două, trei și ceva s-a constatat o lună plină din care n-am putut să dorm cu bărbati-miu împreună în pat fiindcă s-a declanșat o plenitudine a satelitului natural al planetei pe care o populăm...ăăă...pe care locuim și după care puteți uita. Acuma (nu mă mai) duc să-l caut pe...”

Povestea noastră de astăzi pornește de la imnul național estival 2012 „Vara nu dorm” interpretat de solistul vocal, domnul Connect-r, cu mențiunea că eu vara am dormit. Mult, adânc, ziua, noaptea, am dormit pentru că muream de cald și nu eram în stare de nimic altceva decât o stare vegetativă. Însă la sfârșitul verii n-am mai putut să dorm. Nici eu, nici restul persoanelor din casă. De ce? Pentru că...LUNA PLINĂ!
Nu sunt genul care să creadă în superstiții, farmece, pisici negre, șnururi roșii, ghinionul oglinzii sparte, și chiar și astrologia mi se pare la limita dintre știință și c*ca de taur.
Și, de parcă insomnia într-o zi a săptămânii, în care a doua zi trebuie să activezi în câmpul muncii nu ar fi destul se pare că luna asta plină a adus cu sine și un efect științific destul de des întâlnit la persoanele vii, și anume FOAMEA! But wait, there`s more! Foamea ca foamea, dar a venit însoțită de o pofta inimaginabilă de fast food. Așa că iată-ne, în creierii nopții sărind din patul și pijamalele noastre confortabile în mașină și gonind spre Ando`s, fast-foodul de a cărui sandwichuri muream de poftă.

Așa că, dragii mei, noi vara am dormit. Până s-a terminat. Și vara, și somnul. Și-a început, în schimb, sezonul înfometării nocturne, al poftelor nestăvilite și al odiseelor în căutarea carbohidraților.
Râdem, glumim, mâncăm, ne îngrășăm, dar partea proastă este că diseara va avea loc un fenomen foarte rar denumit luna albastră care înseamnă că vor fi două luni pline în cadrul aceleiași luni calendaristice.
Și iată cum modernitatea a schimbat concepțiile oamenilor despre lună și, mai ales despre lună plină. Dacă înainte se temeau de vârcolaci și alte drăcovenii, în ziua de azi temerile privind luna plină se concentrează în jurul amenințărilor la siluetă.
 „Auăleu, măi Vasile, vezi că diseară e lună plină. Umple frigiderul cu salățuri, ascunde cheia de la ușă și dă cu niște apă sfințită că imediat mergem în concediu și nu-mi permit nici un gram în plus.”
P.S. Anunțați-l careva și pe Connect-R că de mâine se poate pune să doarmă că e gata și vara și s-a dus și luna plină.

Fetele (ne)bune iubesc băieţii răi

Două lucruri îmi plac mie foarte mult în viaţă (printre altele): să scriu şi competiţia. De aceea la propunerea lansată de Cabral  ideile şi buricele degetelor mele au început să tremure de bucurie. Ca să nu mai spun de cât de mult îmi plac dezbaterile pe tema iubirii şi relaţiilor romantice.

Aşadar, pornim de la premisa că fetele bune iubesc băieţii răi, da? Permiteţi-mi, însă, să despic puţin problema pentru a-mi expune punctul de vedere. În primul rând, să vedem cu ce termeni operăm: fata bună, reprezintă în discuţia noastră tipologia fetei cuminţi,"la locul ei", educată, manierată, etc. Băiatul rău întruchipează aici tipologia golanului, a heartbreak-erului, a insensibilului nepăsător. Termenul cheie mi se pare însă iubesc-ul ăsta şi explic şi de ce. Fără a intra în fel de fel de palavre despre ce este iubirea, eu cred că a ajunge să iubeşti pe cineva presupune o anumită perioadă de timp şi un anumit grad de cunoaştere a persoanei asupra căreia urmează să se reverse iubirea ta. Şi dacă  am stabilit deja că protagonistul nostru este rău, cum poţi ajunge să iubeşti pe cineva care te tratează urât sau te neglijează sau te nu ştiu ce (ceva ce îl face pe el să-şi merite reputaţia de rău) ? Părerea mea este că în cazurile astea rareori putem vorbi de iubire, mi se pare mai degrabă o provocare a fetei bune de a obţine ceva, în cazul ăsta golanul, nicidecum de  iubire.

O altă idee ar fi că fata bună să nu fie chiar aşa de bună, şi să-i placă aventurile fără complicaţii, caz în care băiatul este dispus să i le ofere, pentru ca mai apoi fata bună sa plângă cu lacrimi de crocodil că nu a fost luată de bună de către băiatul cel rău. În cazul ăsta poate nu este fata chiar atât de bună, cuminte, "la locul ei", manierată, educată cum credeam.
Oricum, dacă ieşim puţin din tendinţa de a folosi ca exemple doar cazuri din extreme (sau e fătălău, sau este jigodie) putem conchide că există băieţi puternici, masculini şi cu o personalitate puternică şi dacă îţi deschid uşa, îţi aduc flori fără vreun motiv anume sau te ajută să îţi iei jacheta pe tine.

În concluzie, cred că sunt rare cazurile în care o fata chiar bună chiar iubeşte un băiat chiar rău. Q. E. D.

Acest articol participa la concursul Love Debates organizat de Danone Cremosso: http://www.lovedebates.ro/

Remodelare corporală pentru calugării shaolini

Ştiţi cum persoanele care merg la farmacie cu o problema jenantă spun întotdeauna că tratamentul cerut este pentru un prieten sau un vecin, nu? Eh, se făcea că o prietenă de-a verişoarei cumnatului vecinei mele (if you know what I mean) începuse să meargă la nişte şedinţe de remodelare corporală...din alea de te freacă, masează, împachetează, suceşte şi îndoaie doar - doar de-ai arăta mai bine. Şi în timp ce stăteam şi îşi sacrifica (prietena verişoarei bla, bla, bla, căci despre ea e vorba, clar?) timpul pe altarul perfecţiunii, una din duduiţele de la salonul cu pricina, angajată acolo găseşte necesar şi oportun să îşi ia o pauză de masă. Nimic aiurea, mai trebuie să manancă şi gura lor ceva...şi-şi ia trăistuţa şi merge în încăperea alăturată sau pe aproape oricum, să-şi savureze prânzul în tihnă. Doar că, din sufertaşul distinsei domnişoare se răspândeau nişte arome de fel de fel de mezeluri şi cărnuri îngrăşătoare de-ţi stătea papila-n loc. Din nou, nimic aiurea, doar e dreptul respectabilei să îmbuce ce vrea guriţa ei, doar că imaginaţi-vă o încăpere plină de doamne uşor certate cu cântarul, supuse la fel de fel de proceduri, aflate într-o perioadă de restrişte gustativă care se află acolo pentru a scăpa de greutatea nedorită (de pe coapse şi din portofele) nevoite să îndure chinurile olfactive şi pofticioase. Apoi m-am gândit că, având în vedere că nimic nu este întâmplător în viaţă, pauza de masă a domnişoarei în discuţie n-o fi fost o scăpare, o întâmplare, ci este o metodă nouă, descoprită de Salonul Icsu-picsu pentru a avea cele mai ambiţioase cliente şi cu cele mai bune rezultate în lupta cu şunculiţele. Adică dacă reuşeşti să rezişti la aromele îmbietoare ce vin de dincolo în timp ce tu te afli în te miri ce tunel cu electronuştiuce, unsă cu cremă de NuTrebuiaSăMănânciAşaDeMult înseamnă că eşti pregătită să ieşi în mediul vitreg de afară, plin de tentaţii menite să-ţi saboteze programul.
Mă aştept ca pe viitor să se introducă o varietate de alte proceduri care să antreneze ambiţia clientelor şi să pună la grea încercare motivaţia lor. De exemplu, de ce să nu înlocuiască mesele pe care se realizează procedurile cu mese de bufet suedez pe care să te întinzi dar din care sa nu ai voie să guşti? sau să te roage să îi ţii pizza până ce termină cu clienta cealaltă? sau poate să aşezi câteva duzine de brioşe în rafturi, din nou, fără să ai voie să le mănânci? Adică măcar ştii o treabă la sfârşitul perioadei de remodelantrenament: fie ajungi ca trasă prin inel, fie te poţi duce liniştită să meditezi alături de călugării shaolini, al căror control de sine îl posezi deja în urma acestei experienţe.

Vocea sexy de trombon

În general, am observat că se crede despre femeile puțin răgușite că au o voce interesantă, ba chiar sexy. Adevărul e că există ceva atrăgător la o tipă cu o voce ușor stinsă, o face să pară mai misterioasă și cu mult mai agreabilă decât o duduie cu glas de veveriță.
Într-o altă ordine de idei, primăvara este cunoscută ca fiind sezonul virozelor și afecțiunilor adiacente. Carevasăzică, cum dau ghioceii și mugurii prin copăcei, cum se umplu spațiile publice de strănuturi, tușeli și alte asemenea manifestări. Cum nici anul acesta cu toată recesiunea, protestele, zăpezile și demisiile guvernamentale nu putea face excepție iată-ne în plină epidemie de viroze respiratorii și răceli de toate neamurile.
Subsemnata, constituție firavă și sensibiloasă a luptat cât a luptat cu virușii cei machiavelici, dar cât să le reziști când zboară mucii-n jurul tău (scuzată-mi fie franceza)? Pe modelul cauză - efect, iată-mă răpusă de nemiloasa răceală. Buuuun...veșnicele ceaiuri cu lămâie, hrean cu miere cât cuprinde, siropuri homeopate, pastile din plante cu gust de lemn putrezit (pesemne că alea cu gust de gheată de vietnamez se terminaseră) și reușii cumva să ma pun pe picioare. So far, so good însă viroza virusală de răceală, draga de ea, nu se duce așa ușor, și nu fără a lăsa urme și suveniruri, în cazul meu o tuse de toată minunăția. Probabil că vă gândiți că o tuse nu-i mare năcaz și că n-ar trebui să mă plâng. Doamne feri, nici că mă vait, dar să vedeți minunății de reacții când vezi o duduiță de statura mea care emite niște sunete de Trabant împotmolit... La început lumea întoarce capul să vază ce boala de orătanie face așa urât. Prima reacție e surprinderea. Se uită lung la mine de parcă nu le-ar veni să creadă că o minusculozitate ca mine a putut să scoată așa zgmomot de Apocalipsă. Apoi se uită cu milă. De parcă aș fi pe ducă. Ce-i drept, la cum fac și ce sunete ies din mine, nici nu-i de mirare. Pentru ca mai apoi să afișeze figura de „Of, of, fată dragă, pune mâna și te tratează că atunci când ei fi de vârsta mea...” Ce să le mai povestesc că eu de câteva zile îngurgitez cantități industriale de ceai și pastile cu gust de lemn putrezit? Mă uit doar urât la ei, poate, poate s-or speria că se ia și merg mai departe cu vocea mea sexy de trombon.

Zombie

Se făcea că eram azi cu treaba la Casa de Asigurări de Sănătate Brașov. Intru în biroul cu pricina, dau cu bună ziua că așa am învățat la mine în sat (bine, acolo se dădea cu ciocolom-ul) și ma duc la tanti funcționara cu care aveam eu treburi de împărțit. Începem să ne uităm cu respectiva stimabilă în dosarele unor pacienți pentru a verifica ceva. La pacienții care între timp trecuseră în neființă, cei care s-au ochitat de ort era scris în colțul din dreapta a paginii, cu creionul, " decedat". Nimic neobșnuit sau ieșit din comun până aici. Mai puțin faptul că, din ce țin eu minte de prin copilăria școlărească, obișnuiam să scriu cu creionul atunci când exista posibilitatea să trebuiască să corectez/ șterg ulterior. Acuma...scuzată-mi fie curiozitatea dar ce se putea schimba în starea persoanelor care aveau însemnarea in colțul dreapta sus? Cum ar exista posibilitatea ca doamna funcționară să trebuiască să modifice dosarul defuncftului? Să învie respectivul? Asta mă duce cu gândul la trei posibile cauze ale precauției funcționărești:

1. Respectiva doamnă e amatoare de genul horror și nu se știe când o pun foștii pacienți de-o invazie zombie
2. Deși doamna e angajată a Casei de Asigurări, nimic nu mai e sigur în țara asta. Nici când te duci nu-i sigur că te-ai dus...
3. La câte schimbări se întâmplă în sistemul sanitar nu te mai poți încrede în niciun om, viu sau nu.