De ce blog

De ceva timp, cei doi neuroni ai mei, plimbându-se ei aşa pe suprafaţa plată a creierului meu, se tot întrebă de ce şi-ar face cineva blog. Cel mai stupid răspuns posibil la această intrebare este : " ca să-mi scriu gândurile". Ei, bine mă gânditor chinuit ce eşti tu, dar nu puteai să-ţi însemnezi gândurile pe un maculator, o bucata de hârtie igienică sau să le tastezi mătăluţa la dumneata în hardughia personală?
Şi atunci revelaţia îi plesni apoteotic pe frumoşii mei neuroni: sunt două (doă) motive principale, dar poate mai puţin vizibile pentru care să catadicsesc eu eterul cu minunatele-mi opinii şi idei. 1 la mână: pentru că oameni estem, ne preocupă posteritatea şi ideea de moştenire, adicătelea ne gândim noi aşea ce papucii mă-sii lăsăm în urma noastră după ce dăm ortu' popii. Şi cum condiţia de a fi om presupune raţiune, ne-am zis că dacă tot gândim( unii mai mult sau mai puţin) ia să vadă şi frumoşii noştri semeni ce ne, mă scuzaţi, cacă mintea.
Al doilea motiv, cred eu, este nevoia de feedback. Adică bun, pun eu pe hârtie cheştiile care-mi trec prin căpăţână dar...să le văd numai eu? Parcă nu-mi mai vine să mă joc...Ia să vadă şi alţii şi să zică şi dumnealor dacă zic bine au ba.
Eee, şi acestea fiind spuse, mă pornii să-mi pun gândurile în rânduri, undeva unde să le poată ceti toţi. Aşadar, iată-mă intrată în blogosferă gata să imprastii filantropic idei scoase din puţul gândirii mele.