to love or not to love

N-am fost nicicand genul de persoana care sa dea crezare tuturor artificiilor diabeticoase, chitibusuri sentimentaliste, nonsensuri roz, sau alte asemenea aberatii empirice. M-am considerat intotdeauna o persoana rationala, cerebrala si cu mult prea multa activitate la departamentul cerebel, pentru a putea cadea prada unor astfel de porcarioare.
Cu toate astea, fiind mereu in cautarea echilibrului meu interior, am incercat sa pastrez legatura cu spiritualitatea mea, in toate formele ce-mi priau...fie arta, fie indelungi meditatii filozofice introspective fie cugetari amoroase menite sa-mi desluseasca enigmele iubirii.
Insa, nici o cercetare, fie ea cat de amanuntita, nu va reusi vreodata sa-mi dea raspunsul la o intrebare: exista oare iubirea, asa cum o redau poemele eminesciene, slagarele plangacioase, acea dragoste zaharisita de domeniul soap-operelor? Sau fiecare relatie nu este nimic mai mult decat o combinatie de atractie fizica, pura chimie, ratiune, atasament si obisnuinta?
Speranta unei vieti implinite ma face sa cred ca trebuie sa existe un grad atat de mare de compatibilitate incat trecerea timpului sa nu dauneze sentimentelor impartasite de cele doua persoane. Chiar daca pe masura ce nisipul din clepsidra se scurge, in comportamenul oamenilor survin schimbari, uneori radicale, motiv pentru care pot aparea incompatibilitati, adesea imposibil de solutionat. Cazurile in care ambii se maturizeaza si-si modifica sistemul de valori concomitent sunt cazurile fericite ale batraneilor ce-i vedem plimbandu-se pe strada tinandu-se de mana, oameni ce-si pot bifa o viata de cuplu armonioasa in coloana reusitelor.
De cat timp este nevoie pentru a cunoaste o persoana suficient incat sa poti pasi cu incredere pe acelasi drum? Probabil nu-ti ajunge o viata...Orice angajament pe termen lung este deci, un risc asumat, si o consimtire pentru incercarile ulterioare ale ambilor de solutionare a dilemelor si impasurilor survenite pe parcurs.
De fapt, asta consider eu o mare problema, o cauza a despartirilor atat de frecvente- lipsa de interes acordata incercarilor unei remedieri...partenerii abandoneaza tacit si treptat motivele ce i-au adus impreuna, condimenteaza cu o lipsa acuta de comunicare, ajungand astfel sa piarda din vedere iubirea ce i-a legat, sau sentimentele ce le-au crezut reale. Dragoste cu sila nu se poate, vorba inteleptului, dar vina ajungerii in situatia imposibilitatii salvarii relatiei apartine exclusiv amandurora, niciodata flacara nu se stinge brusc, ci doar sunt ignorate sau prost interpretate semnele prevestitoare, totul din lipsa de interes.
Solutii ar fi...planul de bataie poate fi emis, target-urile setate, teoria pusa la punct...insa daca anumite componente ale personalitatii fiecarui individ nu sunt concordante cu "regulile unei relatii reusite", totul este in zadar.

Asadar, fiind un subiect inepuizabil, cu pareri atat de impartite, imi propun sa-mi asez in ganduri randurile mele despre tot ceea ce inseamna traiul in doi, impresiile mele despre modalitatile de mentienere a unei relatii intr-un mod cat mai sanatos posibil.

To be continued...